„Să jucăm ca la Donețk!”

Eliminarea ucrainenilor de la Șahtior rămâne un punct de reper
pentru actuala echipă a Timișoarei. La plecarea spre Olanda,
fotbaliștii bănățeni și-au adus aminte de jocul bun realizat pe
terenul „minerilor” și consideră că se pot întoarce cu un rezultat
favorabil din Amsterdam.
Chiar dacă au făcut egal în ultima etapă de campionat, elevii lui
Sabău s-au prezentat la Otopeni încrezători că pot scoate un
rezultat bun pe „ArenA” din Amsterdam. „Suntem conștienți că ne
așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă de tradiție în fotbalul
mondial, o echipă care a câștigat atâtea trofee și care este într-o
formă foarte bună. Noi trebuie să ne jucăm șansa, nu suntem victime
sigure și sper să obținem un rezultat bun”, a declarat Dan Alexa
(foto) la plecarea de pe Otopeni. La rândul său, Sabău consideră că
jocul lui Ajax se aseamănă foarte mult cu cel al ucrainenilor.
„Ajax are un joc de pase foarte bun, cu un sistem 4-4-2, cu
jucători buni pe contraatac. Olandezilor le plac mult schimbările
de direcție, dintr-o parte în alta, cam ce joacă Șahtiorul. Dacă
avem la Amsterdam 70% din atitudinea de la Donețk, atunci vom putea
face o surpriză plăcută”, a conchis tehnicianul Timișoarei.

Nu se
înghesuie la bilete

Timișoara a pus de ieri în vânzare pachetele pentru meciurile din
Grupa A, însă fanii nu s-au mai înghesuit la bilete așa cum a fost
înainte de jocul cu Șahtior, când s-au format cozi. Prețurile sunt
de 100 lei la peluze, 200 de lei la tribunele I și a II-a, 300 de
lei la tribuna Zero și 500 lei la loje. Deocamdată, fanii bănățeni
pot să cumpere numai bilete la pachet pentru toate meciurile.

Publicat: 16 09. 2009, 11:31
Actualizat: 16 09. 2009, 11:46