S-au uluit reciproc!** Sânmărtean, fascinat de Inter: „Mă flatează că Andrea Stramaccioni m-a remarcat! Am rămas impresionat de calitatea lor ca oameni”

Cel mai bun al Vasluiului și în meciul cu Inter Milano, mijlocașul Lucian Sânmărtean se declară impresionat de profesionalismul fotbaliștilor grupării italiene și susține că eșecul suferit de moldoveni în play-off-ul Europa League nu are cum să le zdruncine moralul înaintea meciului din campionat, cu Steaua.

„Când au accelerat, au marcat atunci când au dorit. Vor avea o liniște suplimentară la Milano, în urma rezultatului de aici, dar noi vom încerca să facem o partidă bună și să ne ridicăm la înălțimea adversarului. Nu cred că starea noastră de spirit este afectată, pentru că noi am dat peste un adversar destul de valoros. În același timp, Steaua a dat peste un adversar mai modest. Va fi un meci direct echilibrat cu ei. Mă flatează că am fost remarcat de antrenorul lui Inter, probabil m-a văzut la lucru și în alte meciuri. Mă face să fiu mai responsabil. Cei de la Inter nu ne-au tratat deloc superficial și asta m-a bucurat și i-a bucurat și pe băieți. Am rămas plăcut impresionați de calitatea lor și ca fotbaliști și ca oameni”, a spus Sânmărtean la Sport.ro.

Publicat: 24 08. 2012, 11:46
Actualizat: 24 08. 2012, 11:47