Reacția lui Răzvan Lucescu, după eliminarea șoc din Europa League în fața necunoscuților de la Ostersunds! Antrenorul a acuzat arbitrajul: „Am avut și ghinion, pentru că a fost offside clar!”

Răzvan Lucescu a început cum nu se poate mai rău pe banca lui PAOK, după remiza din campionat cu Levadiakos, scor 0-0, și eliminarea din Europa League în fața suedezilor de la Ostersunds. La finalul unei calificări ratate, antrenorul român a dat vina pe arbitraj și a recunoscut că nu se aștepta la un astfel de scenariu.

Lucescu jr. a fost instalat la PAOK, în această vară, românul având ca obiectiv calificarea în grupele Europa League. Șocul a venit joi seara, după ce outsiderii de la Ostersunds au eliminat echipa antrenată de Răzvan Lucescu.

  • PAOK s-a impus acasă cu 3-1, dar a pierdut returul din Suedia cu 0-2

La finalul partidei, Răzvan Lucescu a dat vina pe arbitraj: „Nu ne așteptam să nu ne calificăm. Este cel mai prost scenariu pentru noi și pentru mine. Ne-au dominat, au avut mai multă energie, putere. Am greșit când am pierdut mingea imediat după recuperare. Primul gol ne-a dat peste cap planurile. Am avut și ghinion, pentru că a fost offside clar! Ostersund a căpătat astfel agresivitate”, a declarat Răzvan Lucescu la conferința de presă.

Răzvan Lucescu a recunoscut că a scăpat meciul din mână în a doua repriză: „Am încasat ambele goluri din situații similare, n-am putut să le blocăm șuturile. Este un moment greu pentru toți, însă de mâine trebuie să ne resetăm! Nu e momentul să judecăm jucătorii. Acum nu a fost vina lor”, a adăugat Lucescu jr. 

Deși e o echipă aproape necunoscută pe plan european, Ostersunds a făcut o altă victimă de marcă în drumul spre grupele Europa League. În turul trei preliminar, suedezii au eliminat Galatasaray.

Publicat: 25 08. 2017, 12:51
Actualizat: 25 08. 2017, 12:52