Reacția lui Ilie Stan, după ce Becali a zis că-l dă afară pe Tătărușanu!** Ce spune antrenorul Stelei despre echipă și ratarea calificării în optimi

Ilie Stan este foarte mulțumit de atitudinea echipei, în ciuda faptului că a ratat calificarea în optimile Europa League, după două înfrângeri la limită. Antrenorul Stelei spune că echipa arată foarte bine și este una dintre favoritele la titlu, trofeul pe care steliștii acum își concentrează atenția

Cât despre Tătărușanu, Ilie Stan spune că va analiza în zilele următoare situația portarului, după ce patronul echipei a declarat că acesta nu va mai fi nici măcar rezervă, după gafele de la ambele goluri.

„A spus patronul că nu-l vom mai folosi pe Tătărușanu? Vom vedea, vom analiza și vom vedea dacă-l mai folosim sau nu, nu pot să comentez acum.

Tătărușanu este afectat, dar ăsta este fotbalul și nu putem să-i luăm capul. Jucătorii erau descumpăniți, pentru că am făcut un joc bun. Acum, ne concentrăm pe campionat. De ce să n-avem șanse la titlu? Se poate întâmpla orice. Jucătorii cresc de la meci la meci, eu trebuie să iau cea mai bună decizie.

Echipa are potență, a pus presiune pe adversar, dar jocul greșeala așteaptă. Cred că dacă înscriam în repriza a doua, soarta era alta. Vreau să felicit echipa, s-a comportat foarte bine, la cum ne prezentăm acum, în timp scurt vom pune probleme”, a declarat Ilie Stan la Sport.ro

Publicat: 23 02. 2012, 22:11
Actualizat: 23 02. 2012, 22:40