Program infernal pentru Steaua. Duckadam: „Ne putem îndrepta către al treilea titlu consecutiv”. Primul adversar, Rio Ave, a fost „descifrat” cu ajutorul ucrainenilor de la Dinamo Kiev

  • Steaua continuă lupta pe cele două fronturi în care este angrenată: Liga 1 și Europa League. Obiectivul declarat al campionilor este câștigarea celui de-al treilea titlu consecutiv și calificarea în primăvara europeană.

Ca de fiecare dată în ultima vreme, Duckadam se dovedește o adevărată portavoce a roș-albaștrilor. Directorul de imagine al Stelei spune că echipa își va asigura în mare parte drumul către titlul cu numărul 26, dacă va trece cu bine de luna octombrie.
„Avem câteva jocuri foarte grele, deplasări grele. La Târgu Mureș, la Iași, în Cupă, după care vine derby-ul cu Dinamo. Dacă reușim să ieșim foarte bine din aceste confruntări, eu cred că am face un pas mare către câștigarea celui de-al treilea titlu la rând”, a declarat Duckadam la Digi Sport.

Steaua are parte de un program infernal în următoarea perioadă. După meciul cu Rio Ave, din grupele Europa League, urmează la trei zile deplasarea de la Târgu Mureș, apoi meciul de Cupa României, cu CSMS Iași, apoi derby-ul cu Dinamo, urmat de returul cu Rio Ave și meciul de Liga 1, cu Concordia Chiajna. Așadar, echipa lui Costel Gâlcă va avea de jucat 6 meciuri în doar 18 zile.

PROGRAMUL STELEI ÎN URMĂ‚TOARELE ZILE

  • Joi, 23 octombrie, 20:00: Steaua – Rio Ave, Europa League
  • Duminică, 26 octombrie, 20:00: ASA Tg Mureș – Steaua, Liga 1
  • Marți, 28 octombrie, 20:30: CSMS Iași – Steaua, Cupa României
  • Vineri, 31 octombrie, 20:30: Steaua – Dinamo, Liga 1
  • Joi, 6 noimebrie, 22:05: Rio Ave – Steaua, Europa League
  • Duminică, 9 noimebrie, 20:30: Concordia – Steaua, Liga 1

Steaua a strâns doar 3 puncte din primele două meciuri în grupele Europa League, astfel că o dublă victorie cu portughezii de la Rio Ave este vitală. Steliștii se tem de faptul că Rio Ave este o necunoscută, dar Duckadam spune că a primit informații chiar din partea ucrainenilor de la Dinamo Kiev

„Emoțiile pot veni doar de aici, pentru că e o echipă necunoscută pentru mulți dintre noi. Costel Gâlcă are mai multe informații despre ea. De la masa oficială cu cei de la Dinamo Kiev îmi spuneau că este o echipă tânără, ambițioasă, dar mult sub valoarea noastră. Vom lua meciul în serios, iar valoarea va face diferența”, a mai declarat Helmuth Duckadam.

Publicat: 22 10. 2014, 08:50
Actualizat: 22 10. 2014, 08:51