Porumboiu: „Dacă o să câștigăm cu FC Zurich, va fi o primăvară de vis”

Finanțatorul FC Vaslui, Adrian Poumboiu, crede că echipa sa va avea șanse reale să se califice în etapa superioară a Ligii Europa dacă va câștiga partida de joi, de la Piatra Neamț, împotriva celor de la FC Zurich, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Dacă o să câștigăm cu FC Zurich, va fi o primăvară de vis. Dacă nu vom bate pe elvețieni, atunci nu vom mai avea șanse să mergem mai departe. O victorie la Piatra Neamț ar fi un cadou frumos pentru ziua mea, după ce echipa mi-a mai făcut unul în avanpremieră duminică, în campionat, cu Voința Sibiu. Oricum, ne dorim o ploaie, care face mai mult decât două sau trei victorii la un loc”, a declarat Adrian Porumboiu.

FC Vaslui va întâlni, joi, de la ora 22.05, la Piatra Neamț, formația FC Zurich, în cadrul celei de-a doua etape a grupelor Ligii Europa. În prima etapă a competiției, formațția moldavă a obțținut un rezultat de egalitate în deplasare, la scor 2-2, împotriva echipei Lazio Roma.

Sursa: Mediafax

Publicat: 26 09. 2011, 20:01
Actualizat: 26 09. 2011, 20:02