„Plângi de dorința de a mai avea România** o echipă cum a avut Steaua în ’86! Să vedem dubla cu Twente”

Rezultatele echipelor românești în ultimii ani de cupe europene au fost modeste, doar Steaua reușind să se califice în primăvara europeană în acest sezon.

Fostul mare antrenor al roș-albaștrilor, Emeric Ienei, speră să mai vadă în România o echipă ca cea a Stelei din 1986, care reușea o performanță extraordinară, câștigarea Cupei Campionilor Europeni.

Ienei așteaptă jocul cu Twente pentru a se lămuri în privința continuării echipei în cupele europene.

„Plângi de dorința de a mai avea România o echipă cum a avut Steaua atunci. Să vedem prima dată meciul cu Twente, apoi mai vin niște meciuri. Nu știu dacă este mai greu, atunci orice greșeală te scotea din competiție, acum poți avea niște puncte în grupă, care te pot trimite mai departe”, a declarat Ienei pentru Sport Total FM.

Steaua se află la opt puncte de liderul Dinamo, iar Ienei crede că roș-albaștrii au nevoie și de puțină șansă pentru a spera la câștigarea titlului.

„Sigur că trebuie sa tinzi să câștigi, dar asta depinde și de alți factori. Pot câștiga campionatul, dar trebuie să aibă o șansă imensă”, a mai Ienei.

Publicat: 14 01. 2012, 20:20
Actualizat: 14 01. 2012, 20:22