Olandezii ne iau la „preț de matineu”!** „Steaua nu contează. Îi învingem cu 3-0”

*Fanii olandezi sunt optimiști în ceea ce privește soarta confruntării cu liderul Ligii I, de joi, din 16-imile Europa League. Chiar dacă Ajax a făcut ieri doar 1-1 acasă cu Roda, suporterii sunt siguri pe ei: „Batem Steaua cu 3-0 sau cu 3-1!”

*Ajax a făcut ieri doar 1-1, acasă, cu Roda, în ultimul test înaintea meciului de joi cu Steaua.

*Suporterii olandezi pregătesc infernul pentru steliști.

Ajax Amsterdam, un club fondat în martie 1900, a ajuns la 113 ani distanță o industrie de făcut bani! Cu două ore înainte de meciul de ieri cu Roda Kerkrade (scor 1-1), străduțele din apropierea arenei sunt înțesate de suporteri „lăncieri”. Toți merg către barurile stadionului, ori către magazinul oficial. Fiecare dorește să își îmbunătățească garderoba și caută cele mai noi modele de tricouri, fulare sau eșarfe cu însemnele clubului. Cât la sută din venit reprezintă pentru un olandez faptul că un tricou oficial costă puțin peste 50 de euro, în condițiile în care salariul mediu în „Țara Lalelelor” nu se aseamănă cu cel din România? Mai nimic… Și toată forfota se desfășoară înaintea unui duel cu Roda Kerkrade, care ocupă locul 15, din 18 echipe!

Intrăm în stadion și mergem către ofițerul de presă al olandezilor. Stupoare! La parterul stadionului sunt aproape zece ghișee de informații. Toată lumea zâmbește, e amabilă și îți explică în detaliu ce înseamnă brandul Ajax! Cred că și ofițerul de presă al roș-albaștrilor, Cătălin Făiniși ar fi putut fi mai maleabil și gentil, dacă s-ar fi născut în Amsterdam, și nu la Severin!

„Steaua nu contează!”

Odată ce ne-am ocupat locurile la masa presei, rămânem fără glas când vedem atmosfera de pe Amsterdam ArenA. Meciul cu Roda e ultimul test al „lăncierilor” înainte de duelul cu „viteziștii” lui Reghe! Stadionul s-a umplut, iar suporterii își împing echipa de la spate: „Ajax, Ajax!” Scandările nu se opresc nici când oaspeții deschid scorul prin Ramzi (39). Iar ArenA devine un vulcan în momentul în care Blind egalează (54). Încercăm un dialog cu doi fani ai lui Ajax, iar când îi întrebăm de meciul cu Steaua aceștia sunt extrem de siguri pe ei: „Batem 3-0 sau 3-1. Ce să știm de Steaua? Știm doar că e din România, atât! Visul nostru e ca Ajax să joace finala Europa League pe Amsterdam ArenA. Steaua nu contează”. Puțin mai târziu auzim vorbindu-se românește. Sunt doi oameni din București, dar sunt suporteri împătimiți ai lui Ajax. „Ținem cu Ajax și Dinamo. Am venit în Olanda pentru a vedea și meciul de joi, cu Steaua. Ne-am luat bilete în galeria lui Ajax”, spun cei doi români.

„Campionatul e mai important pentru Ajax”

Analiza partidei de joi vine detaliată când Mike Verweij, jurnalist la cotidianul De Telegraaf ne explică cum se vede duelul cu Steaua prin ochii tehnicianului Frank de Boer. „Oficialii lui Ajax sunt îngrijorați pentru că nu cunosc Steaua foarte bine. Sunt foarte rezervați în privința meciului. Problema lui Ajax este că are foarte mulți jucători tineri și că e angrenată în trei competiții”, spune Verweij.

Ca și Steaua, nici echipa olandeză nu are un vârf veritabil, care să bage mingea în plasă. „Frank de Boer consideră că echipa nu are încă un marcator clasic. Cele mai mari așteptări vin de la De Jong, dar surpriza ar putea apărea de la islandezul Sigthorsson, care intră pe parcursul meciurilor. Dar, una peste alta, danezul Fischer e cel mai bun. Ajax nu se gândește să câștige finala Europa League. Campionatul e mai important, pentru că vor să joace din nou în Champions League”, a mai spus Mike Verweij pentru ProSport.

Oficialii lui Ajax sunt îngrijorați pentru că nu cunosc Steaua foarte bine. Sunt foarte rezervați în privința meciului
Mike Verweij, jurnalist De Telegraaf

Publicat: 11 02. 2013, 08:26
Actualizat: 11 02. 2013, 08:36