Ogăraru, alături de Neșu în tribunele ArenA!** „Atenție la Sigthorsson” Teama cea mare a fostului stelist

Fostul fundaș dreapta al Stelei și al lui Ajax, George Ogăraru, va fi în tribune alături de Neșu

Oaspete neașteptat la antrenamentul lui Ajax de ieri dimineață. George Ogăraru (foto dreapta), fost fundaș dreapta al Stelei (șapte sezoane) și al „lăncierilor” (trei sezoane), a venit să-și salute foștii colegi. În fapt, un fel de a spune, pentru că actualul Ajax s-a schimbat destul de mult față de perioada în care „OG” a evoluat acolo.

Fostul internațional s-a întreținut amical cu oameni din staff-ul lui De Boer, după care a discutat cu ziariștii români prezenți. „Sper să nu se repede istoria meciului cu Roda, când au avut posesie de 80%, au dat de trei ori în bară și o mulțime de alte ocazii. Sunt foarte puternici pe teren propiu, o echipă greu de învins pe Amsterdam ArenA!”, a punctat George. După care a încercat să identifice și principalul pericol pentru Steaua: „Islandezul Sigthorsson e pericol mare! El a fost o perioadă mai îndelungată accidentat, dar și-a revenit acum și evoluază foarte bine”.

Ajax nu are jucători celebri, ci puști care aleargă mult, sunt gata de sacrificiu
George Ogăraru, fost fundaș Steaua și Ajax

Publicat: 14 02. 2013, 03:00
Actualizat: 14 02. 2013, 03:00