O noapte cu Steaua!** Meciul care a oprit timpul în loc: cum a fost trăită MINUNEA de pe Național Arena

Pe banca de rezerve, unul dintre managerii Stelei îi bătea obrazul antrenorului Frank de Boer. Adi Popa era căzut pe teren, era minutul 83, iar olandezii se prefaceau că nu-l văd. Din tribune, 40 de mii de voci cântau la unison. Uitaseră de frigul din februarie, de serviciul care începe la opt dimineața. Printre ei, 5 mii de copii și-au făcut mai devreme temele, și-au pus la gât un fular cu Steaua și au sperat într-o minune, de genul celor unice în viață. În 2005, când Steaua elimina Valencia, ei erau sugari, în cel mai fericit caz, dar de acum încolo vor avea propriile amintiri. O calificare după miezul nopții e capabilă să nască o nouă generație de fani.

Bilete la meci s-au găsit și cu un sfert de oră înainte de fluierul de start, asta spre dezamăgirea conducătorilor care se așteptau să facă milioane din vânzarea lor, nu doar 800.00 de euro. În șansa Stelei s-a crezut doar după minutul 39. Până atunci, casele de pariuri și suporterii vedeau echipa lui Reghecampf completând o simplă formalitate: un retur, apoi urma Ajax – Chelsea. S-a terminat cu 1.500 de oameni la Universitate, loc în care în ultimii ani s-au mai strâns doar contestatarii partidelor politice aflate la putere, unii dintre ei membri în galeria Stelei, plătiți să dea cu pietre. Acum, totul a fost gratis. „Sunt fericit și mă simt bine” a sunat bine până spre dimineață, deși a fost frig. Pe 7 martie, după turul cu Chelsea, la București va fi mai cald.


Știam că, dacă ajungem la penalty-uri, ne calificăm. Am avut emoții doar până atunci. Steaua e frumoasă!
Dorin GOIAN, fundaș Spezia


Alina Dumitru
Pulsul din timpul meciului: Ridicat, ridicat de tot!
Jucătorul preferat: Au fost toți pentru unul și unul pentru toți. Nu pot să îi diferențiez.
Faza preferată: Golul lui Chiricheș, unul superb și multașteptat.
Când a fost sigură de calificare: Când a apărat Tătărușanu penalty‑ul. A fost ziua lui, cu siguranță!
Șansele cu Chelsea: Nu mă mai pronunț. Nici cu Ajax nu credea nimeni în calificare. Totul depinde de ei.

Ilie Năstase
Pulsul din timpul meciului: Foarte mare. Am stat toți cu emoții, mai ales înainte de prelungiri.
Jucătorul preferat: Toți. Au fost o echipă.
Faza preferată: Golul lui Chiricheș.
Când a fost sigur de calificare: Niciodată. Puteau da olandezii un gol și să se ducă totul. M-am temut tot timpul.
Șansele cu Chelsea: Nu știu. Trebuie să jucăm. Pot exista miracole, e sport, se poate întâmpla orice.

Dan Bitman
Pulsul din timpul meciului: Cred că undeva între 120 și 160.
Jucătorul preferat: Chipciu. Mi-a demonstrat că e singurul care valorează 15 milioane de euro.
Faza preferată: Golul lui Chiricheș. Nici nu mai contează că nu o să mai dea nici din 100 de încercări în poartă.
Când a fost sigur de calificare: La 2-0 știam că ne vom califica la penalty-uri.
Șansele cu Chelsea: La fel ca și cu Ajax. De ei depinde.

Mihai Georgescu (Miță) – Bere Gratis
Pulsul din timpul meciului: Nu l-am luat, dar era mare de tot.
Jucătorul preferat: Chiricheș. Dar și Adi Popa. Au fost amândoi la fel de buni.
Faza preferată: Când a apărat Tătărușanu penalty-ul. L-au blamat toți pentru gafele pe care le-a făcut, iar ieri i-a pus Dumnezeu în sac.
Când a fost sigur de calificare: Când am ajuns la penalty-uri. Mi-am zis «Doamne, ajută-l prin Sfântul Ciprian pe Tătărușanu să apere!»
Șansele cu Chelsea: Nu ne calificăm mai departe, diferența de valoare e prea mare. Ieșim cu fruntea sus însă.

Ce scriu fanii pe facebook

Până la penalty-uri am văzut meciul acasă. Apoi am deschis geamul, am dat televizorul tare și am stat în stradă din cauza emoțiilor
Iulian Alboiu

Am văzut meciul în camera de cămin din Agronomie. Am aruncat cu petarde pe hol de bucurie
Coco Bărbulescu

M-am bucurat ca un nebun la golul lui Chiricheș, am urlat vreo două minute până când mi-a dat tata cu papucul în cap
Adrian Fedorca

Am urmărit meciul într-un bar și, de fericire, mi-am tatuat numele Stelei pe braț
Marius Fiuleși

Publicat: 23 02. 2013, 08:52
Actualizat: 23 02. 2013, 08:56