O brigadă din Belarus va arbitra meciul Astra – FK Zira, din turul doi al Europa League

Arbitrul Sergei Tsinkevich din Belarus va conduce la centru meciul Astra Giurgiu – FK Zira, prima manșă din turul doi al preliminariilor Europa League, programat pe 13 iulie, la Giurgiu.

Vitali Malyutin și Evgeni Romanov vor fi cei doi arbitri asistenți, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Viktor Shimusik.

Astra Giurgiu a intrat în competiție direct în turul secund, în timp ce FK Zira a învins-o pe Differdange (Luxemburg), scor 4-1 la general, pentru a ajunge în turul secund al preliminariilor din Europa League.

Partidele din turul doi preliminar vor avea loc pe 13 și pe 20 iulie, iar prima manșă se va juca la Giurgiu, pe „Marin Anastasovic”, în timp ce returul va avea loc în Azerbaijan.

Mediafax

Publicat: 10 07. 2017, 13:05
Actualizat: 10 07. 2017, 13:06