Notele primite de FCSB după eşecul cu Bologna. Cine a fost cel mai slab

FCSB a suferit o nouă înfrângere în Europa League, iar cel mai slab jucător de pe teren e un nume surprinzător.

Campioana României a primit vizita Bolognei în etapa cu numărul 3 din Europa League. Elevii lui Elias Charalambous au avut un început slab de meci și gafa lui Adrian Șut a condus la primul gol al oaspeților. Cu toate acestea, un alt fotbalist de la FCSB a fost considerat cel mai slab de pe teren, Baba Alhassan.

Italienii au dat verdictul: ce note au primit jucătorii FCSB

Pentru FCSB criza de adâncește foarte mult. Roș-albaștrii au înregistrat un nou eșec și sunt tot mai departe de forma din sezonul trecut. Adrian Șut a pierdut ușor o minge la mijlocul terenului în minutul 9 și oaspeții au pornit pe contraatac. Odgaard a deschis scorul din pasa lui Dallinga. Câteva minute mai târziu, pasatorul de la primul gol a majorat diferența pe tabelă.

FCSB a reușit să arate mai bine în partea secundă și a forțat egalarea. Daniel Bîrligea a redus din diferență, dar nu a mai avut puterea necesară să dea lovitura pe final de meci.

Potrivit TMW, Dallinga a fost cel mai bun jucător de pe teren. A primit nota 7.5. Cea mai mică notă i-a fost acordată lui Baba Alhassan, cel consierat vinovat la faza din care Bologna a deschis scorul. Alhassan i-a pasat lui Adrian Șut înainte ca mijlocașul FCSB să piardă mingea în fața lui Freuler.

Note FCSB: Târnovanu 6.5, Pantea 5.5, Ngezana 6, Lixandru 6.5, Radunovic 5.5, Alhassan 5, Șut 6, Miculescu 5.5, Olaru 6,  Cisotti 5.5, Thiam 6.

Gigi Becali a găsit vinovatul după meci: „El a pierdut”

Patronul FCSB a oferit prima reacție după meci și a anunțat cine e vinovat pentru acest eșec. Pune totul în cârca lui Adrian Șut, fotbalistul de la care a pornit faza primului gol.

Publicat: 23 10. 2025, 22:11
Actualizat: 23 10. 2025, 22:11