Mirel Rădoi, mesaj special pentru jucătorii Craiovei convocați la națională: „A fost un accident, asta nu e valoarea lor!”

Craiova s-a făcut de râs în preliminariile Europa League, însă Mirel Rădoi îi apară pe olteni și vrea să le ridice moralul celor trei jucători pe care i-a chemat pentru meciurile din Liga Națiunilor: Nicușor Bancu, Dan Nistor și Alexandru Cicâldău.

Mirel Rădoi consideră că eșecul de la Tbilisi a fost un accident pentru Craiova, selecționerul sperând ca FC Botoșani să producă o surpriză imensă și să ajungă în grupele Europa League. În primul tur preliminar, moldovenii au trecut cu 2-1 de Ordabasy.

Mirel Rădoi, după ce oltenii au fost umiliți în Georgia: „A fost un accident!”

„Eu cred că este un accident, Craiova a jucat în ultima partidă cu titlul pe masă. Asta nu este valoarea echipelor românești. A fost un accident. M-au surprins plăcut cluburile, antrenorii și staff-urile în această perioadă pentru că au făcut o treabă bună. Mă așteptam la mai multe accidentări, dar în momentul de față se lucrează foarte bine în România. Eu cred că CFR, FCSB, dar și Botoșani au șanse să se califice în grupele Europa League. Mi-aș fi dorit ca și Craiova … avem nevoie de aceste meciuri internaționale”, a spus Mirel Rădoi, într-o conferință de presă.

Aflat acum la Gaziantep, Marius Șumudică vede însă altfel lucrurile: „Te-a bătut CFR acasă când a trebuit să iei campionatul și te-a bătut o echipă din Tbilisi care de 12 ani nu a jucat în cupele europene. Am intrat în istorie iar. Îmi pare rău să o spun! Am prieteni acolo, dar din păcate vom face parte din istoria neagră a fotbalului românesc.

Mă luau la caterincă și pe mine pe acolo. Se uitau jucătorii, m-au întrebat ce e asta. Eu la analiza jocului le pun galeria Rapidului, le mai pun ce se întâmplă la Craiova. Mă iau la mișto. Acum ce să-i mai iau la mișto, că m-au luat ei”, a spus Marius Șumudică, conform Digi Sport.

Publicat: 30 08. 2020, 16:26
Actualizat: 30 08. 2020, 16:29