Măsuri de prevenire a „războiului”! Vezi ce le recomadă Jandermeria fanilor dinamoviști!

Reprezentanții Jandarmeriei recomandă suporterilor dinamoviști
care vor însoți echipa antrenată de Ioan Andone în Croația, la
partida cu Hajduk Split, să nu poarte însemne ale grupării
bucureștene pentru a evita eventuale conflicte cu fanii croați.

„Din experiențele anterioare, le recomadăm suporterilor
dinamoviști să nu poarte însemnele formației favorite pe străzile
din Split și să evite pe cât posibil plimbările în oraș, mai ales
după finalul partidei. De asemenea, este recomandat să facă
deplasarea în mod organizat, pe parcursul șederii în Croația să
păstreze permanent legătura cu ofițerii de securitate care însoțesc
delegația suporterilor, să evite provocările fanilor croați, pentru
că vor exista cu siguranță. În cazul în care nu au intrat în
posesia unui tichet de acces, este recomandat să nu încerce
pătruderea în stadion, iar cei care vor asista la partidă sunt
rugați să părăsească arena după o oră de la sfârșitul meciului.
Este indicat să nu se încerce pătrunderea pe stadion cu materiale
pirotehnice sau bannere cu caracter rasist sau xenofob, ori mesaje
care să aducă atingeri sentimentului național, întrucât în Croația
există o lege destul de drastică în ceea ce privește combaterea
violenței pe stadioane”
, a declarat, miercuri, pentru
MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al
Jandarmeriei București, Marius Militaru.

Reprezentantul Jandarmeriei a precizat că un grup de 50 de
suporteri dinamoviști au plecat miercuri, spre Croația:
„Delegația suporterilor va fi însoțită de patru ofițeri din
partea jandarmeriei, care vor colabora cu forțele de ordine din
Split. Din câte am înțeles, suporterii dinamoviști au primti 300 de
bilete, dar deocamdată spre Split nu au plecat decât 50, cu
avionul. Probabil că vor mai fi urmați și de alții”.

Cu ocazia meciului tur, disputat joia trecută la București, cu
câteva ore înainte de debutul partidei, 20 de suporteri au fost
duși la Secția 10 de poliție, 17 ai echipei Hajduk Split și trei
dinamoviști, iar alți 11 fani români, printre care unul ce purta
însemnele Stelei, au fost conduși la Secția 14, după o bătaie care
a avut loc în zona magazinului Unirea din Capitală. Aproximativ 50
de suporteri ai formațiilor Dinamo și Hajduk Split s-au întâlnit în
zona magazinului Unirea, unde a avut loc un conflict, iar jandarmii
au intervenit pentru a-i despărți. Doi fani croați au avut nevoie
de îngrijiri medicale, unul cu fractură de piramidă nazală și altul
cu un traumatism cranio-cerebral în zona cefei.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, peste 150 de fani ai
echipei Hajduk Split au sosit în București, pentru a asista la
meciul tur cu Dinamo, deși, în urma unei decizii a UEFA, nu aveau
voie să pătrundă pe arena din Șoseaua Ștefan cel Mare ca galerie
organizată sau purtând însemne ale grupării croate.

Partida Hajduk Split – Dinamo București, din manșa secundă a
turului trei preliminar al Ligii Europa, va avea loc joi, de la ora
21.30. În tur, dinamoviștii s-au impus, pe teren propriu, cu scorul
de 3-1.

Publicat: 04 08. 2010, 16:28
Actualizat: 04 08. 2010, 16:30