Mărturie din infernul de la Varșovia: „Nu i-am auzit pe fani!”** Drăghia, apărat după gafa cu Legia: visează să calce pe urmele lui Casillas

Andrei Drăghia (21 de ani) a fost surpriza lui Răzvan Lucescu pentru meciul de joi cu Legia, din Europa League. Goalkeeperul a debutat în echipa Rapidului și a avut o evoluție bună, cu o excepție: golul de 2-1 al polonezilor. Colegii și patronul îl încurajează.

Andrei Virgil Drăghia pe numele său complet a fost personaj principal în scenariul meciului cu Legia, în care a debutat pentru Rapid în Europa League. Ieri și-a povestit impresiile pentru ProSport. Joi seară, puțin trecut de ora 19:00. UEFA anunță echipele meciului Legia – Rapid, iar cap de listă pentru giuleșteni e Drăghia. Momentul nu poate fi trecut ușor cu vederea, așa că stabilim să ne întâlnim cu tânărul portar la nici 24 de ore de la debutul său.

Emoțiile s-au evaporat de mult, iar privirea încrezătoare pe care o afișează îi dă puterea să recunoască: „Nu pot să spun că mă așteptam să joc. Dacă ești acolo, trebuie să fii gata pentru orice, așa că îți dai seama cât de bucuros am fost când domnul Lucescu mi-a zis că sunt titular”. Dar cu emoțiile cum rămâne? „N-am avut timp să mă gândesc la ele. În vestiar și pe teren am fost puțin amețit, dar atât. Dacă-ți spun că eram atât de concentrat încât nu i-am auzit pe polonezii din tribune, mă crezi?”.

Coman i-a dat mănușile

Încredere a primit din toate părțile. Colegii l-au încurajat și înainte, și după meci, Răzvan Lucescu i-a dat șansa să fie părtaș la un moment important pentru Rapid, dar cel mai aproape i-a fost Dani Coman: „E un portar de la care mereu am învățat, adică am furat multe. Înainte de meci m-a încurajat și mi-a dat mănușile lui să apăr”. Visul debutului și al copilăriei, atunci când „îmi plăcea la nebunie să stau în bătător să apăr”, e istorie.

Viitorul? „De ce să mint? Toți fotbaliștii din România își doresc ca, la un moment dat, să plece în străinătate. Sunt convins că voi face și eu pasul ăsta, dar deocamdată mai am treabă aici. Mai am de învățat”. I-ar putea călca pe urme lui Casillas, idolul său, dar până atunci trebuie să plece la antrenament, interviul nostru luând sfârșit.

Nu știu dacă ar fi fost mai bine să debutez într-un meci cu o miză mai mică. Partidele tari sunt cele mai frumoase
Andrei Drăghia, portar Rapid

Copos: „Sunt mândru de băieți”
Chiar dacă Rapid s-a înclinat în fața Legiei Varșovia, George Copos nu a avut ce să le reproșeze fotbaliștilor pe care îi plătește. „Sunt foarte mândru de toți și o spun cu toată puterea. Sunt mândru de cum s-au comportat și de atitudinea de pe teren”. Patronul giuleștenilor e fericit și pentru faptul că Răzvan Lucescu a reușit să dea o altă față Rapidului: „Răzvan a reușit în doar câteva luni să construiască la Rapid o echipă competitivă”.

Herea are entorsă
Pe lângă ratarea calificării în primăvara europeană, Răzvan Lucescu a mai avut un motiv de supărare. Ovidiu Herea (foto) s-a accidentat în meciul cu Legia Varșovia, suferind o entorsă. În aceste condiții, mijlocașul nu va putea evolua luni, atunci când Rapid joacă în deplasare la FCM Tg. Mureș. Herea s-a accidentat în prima repriză a meciului din Polonia, după ce a fost faultat dur la glezna stângă. Chiar și așa, fotbalistul a rămas pe teren pe toată durata partidei.

Publicat: 05 11. 2011, 08:38
Actualizat: 05 11. 2011, 08:39