Mai lasă șampania la rece!** „Rapidul e pățit în Europa, n-am câștigat nimic încă”

Președintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că echipa pregătită de Răzvan Lucescu nu a obținut încă nimic în urma victoriei obținute cu 3-1, în meciul tur cu Slask Wroclaw, din play-off-ul Ligii Europa, menționând că rapidiștii sunt „pățiți în Europa”.

Am jucat bine, am fost determinați, așa cum stă bine unei echipe serioase, însă nu am câștigat nimic. Urmează returul de la Timișoara, la care sperăm că vom fi la fel de pregătiți ca în meciul tur. Sper eu că am făcut o figură frumoasă. Trebuie să tratăm returul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, trebuie să fim atenți și prudenți, pentru că liniștea nu e bună niciodată. Noi suntem pățiți în Europa„, a spus Dinu Gheorghe.

Oficialul rapidist a menționat că niciuna dintre cele cinci echipe românești prezente în play-off nu și-a asigurat calificarea: „Nicio echipă nu este calificată sută la sută din cele cinci. Se poate spune că șanse mai mari sunt pentru Rapid, apoi pentru Steaua și Vaslui, care au câștigat acasă, dar și Dinamo are puterea să întoarcă rezultatul, iar Mediașul se poate autodepăși încă o dată„.

Dinu Gheorghe a precizat că oficialii clubului își vor respecta promisiunile privind primele de calificare. „Ce s-a spus despre prime se va respecta, a fost o promisiune din martie și vom încerca să o respectăm, așa cum vom încerca să facem și de acum înainte„, a spus președintele grupării giuleștene.

Referitor la partida cu Concordia Chiajna, din etapa a IV-a a Ligii I, Dinu Gheorghe a menționat că partida va fi una dificilă, dar că speră ca echipa să fie sprijinită de suporteri, chiar dacă meciul va avea loc la Pitești. „Duminică, ne așteaptă un meci foarte greu, încercăm să intrăm în atmosfera lui, întâlnim o echipă grea, nou-promovată, chiar dacă a obținut un singur punct deocamdată. Jucăm la Pitești și vrem să mulțumim celor care ne-au ajutat să jucăm acolo. Totul este pus la punct, dar nu suntem acasă din păcate. Sperăm să avem însă câteva mii de suporteri în tribună care să ne susțină. Băieților le este greu să se deplaseze în fiecare săptămână în altă parte, dar încercăm să ne acomodăm. Vom juca la Timișoara returul cu Slask Wroclaw și vom începe cât mai repede pregătirea acestui meci„, a mai spus oficialul rapidist.

Mediafax

Publicat: 19 08. 2011, 20:09
Actualizat: 19 08. 2011, 20:14