Lupte de stradă între peste o SUTĂ‚ de fani înainte de Steaua – Ajax!** Ce s-a întâmplat în parcul Izvor

Steaua și Ajax se întâlnesc în această seară în returul șaisprezecimilor Europa League, după ce în prima partidă olandezii s-au impus cu 2-0.

Fanii au început deja „meciul”, cu o seară înainte de primul fluier al partidei de pe National Arena, zeci de suporteri ai celor două echipe fiind opriți miercuri noapte, de Jandarmerie, să ia parte la niște bătăi de stradă organizate.

„Ieri noapte s-a vorbit de organizarea unui street-fight, 20 de steliști contra 20 de olandezi, în zona parcului Izvor. Am evitat însă conflictul, am avut echipaje în zonă. Ținând cont de ce s-a întâmplat la Amsterdam și la partida contra lui Twente, este posibil să mai existe ciocniri între fani.

E un meci cu grad ridicat de risc, sunt mobilizați circa 600 de jandarmi”, a spus Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei.

Se stabilesc „jupânii”

Conform spuselor lui Gheorghe Mustață, la bătaia din parcul Izvor urmau să ia parte circa 120 de fani, dar Jandarmeria a reușit să oprească ciocnirile stradale.

„Oamenii se întâlnesc, se bat și după bătaia în cadru organizat fiecare dintre protagoniști își ia amendă de la Jandarmerie, unul câte unul. E o practică, „fair-fight”, care există peste tot în lume. După ce termină, se întâlnesc în oraș și se salută, nu e problemă. Se stabilește numai cine e „jupânul”. Sunt niște reguli, nu se folosesc lanțuri, nu se folosesc cuțite. S-a vorbit să mergem 60 noi, 60 ei. Așa a fost și la ei, în Amsterdam”, a declarat Gheorghe Mustață, unul dintre liderii galeriei Stelei.

Publicat: 21 02. 2013, 17:07
Actualizat: 21 02. 2013, 17:36