Lazio – CFR Cluj 1-0. Correa îi menține pe italieni în cursa pentru calificare. Ardelenii au nevoie, obligatoriu, de un punct cu Celtic

CFR Cluj - Lazio, ora 22:00. Live text pe ProSport. Ardelenii se luptă pentru calificare

MIN. 90: S-a terminat partida! Din păcate, CFR Cluj nu și-a asigurat calificarea. Ardelenii mai au nevoie de un punct cu Celtic, în ultima etapă, pentru a se ajunge în primăvara europeană a celei de-a doua competiții intercluburi de pe bătrânul continent. 

MIN. 73: Schimbare CFR Cluj: intră Susic, iese Peteleu.

MIN. 70: Traore marchează, dar golul este anulat pentru ofsaid.

MIN. 66: Schimbare CFR Cluj: intră Traore, iese Păun.

MIN. 62: Schimbare CFR Cluj: intră Deac, iese Bordeianu.

MIN. 54: Ocazie imensă pentru CFR! Păun șutează periculos, Proto respinge în față, dar Omrani nu profită!

MIN. 49: Proto intervine miraculos și evită un autogol.

MIN. 46: A început a doua repriză!

MIN. 45: S-a terminat prima repriză.

MIN: 41: Arlauskis îl blochează pe Correa. Atacantul lui Lazio ratează „dubla”.

MIN. 38: Djokovic țintește bara!

MIN. 32: Luis Alberto șutează puțin pe lângă poartă.

MIN. 27: Burcă trage de la distanță, dar, din păcate, mingea trece pe lângă poartă.

MIN. 25: GOL LAZIO! Correa a deschis scorul cu un șut, din cădere, la colțul lung.

MIN. 16: Adekanye ratează o ocazie bună pentru Lazio! CFR are, din nou, șansă!

MIN. 8: Parolo încearcă un șut, dar este blocat de fundașii CFR-ului, iar mingea ajunge în corner.

MIN. 1: A început partida!

UPDATE, ORA 20:55 / ECHIPELE DE START

Lazio: Proto – Bastos, Vavro, Acerbi – Lazzari, Parolo, Cataldi, Luis Alberto, Jony – Correa, Adekanye

Rezerve: Guerrieri, Alia, Luis Felipe, Patric, Lulic, Caicedo, Falbo

Antrenor: Simone Inzaghi

CFR Cluj: Arlauskis – Cestor, A. Burcă, K. Boli, Camora – Djokovici, Bordeianu, Culio – Peteleu, Omrani, Păun

Rezerve: Fernandez, Pașcanu, Deac, Susic, Golofca, Hoban, Traore

Antrenor: Dan Petrescu

––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Lazio – CFR Cluj este meciul serii pentru români. Ardelenii se află în fața unei calificări uimitoare în primăvara Europa League. Echipa antrenată de Dan Petrescu înfruntă, în această seară, Lazio, la Roma, pe stadionul „Olimpico”.Cu două meciuri rămase în grupa E, echipei clujene îi este suficient un singur punct pentru a-și asigura calificarea, în timp ce, pentru Lazio, orice alt rezultat în afară de o victorie o scoate din cursa calificării.

Pentru CFR Cluj nu poate evolua Rondon, suspendat în meciul cu Rennes. Partida Lazio – CFR Cluj va avea o brigadă din Turcia,  arbitrul central fiind Ali Palabiyik.

Meciul tur, jucat pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, s-a încheiat cu victoria CFR-ului, care s-a impus cu scorul de 2-1, prin golurile marcate de Ciprian Deac și Bilel Omrani.

Lazio – CFR Cluj | ORA 22:00. ECHIPELE PROBABILE

Lazio: Proto – Bastos, Vavro, Acerbi – Lazzari, Parolo, Cataldi, Berisha, Jony – J. Correa, Caicedo
Rezerve: Guerrieri, Luiz Felipe, Patric, Immobile, Lulici, Milinkovici-Savici, Adekanye

CFR Cluj: Arlauskis – Susici, A. Burcă, K. Boli, Camora – Djokovici, Bordeianu, Culio – C. Deac, Traore, Omrani
Rezerve: J. Fernandez, Sylla, L. Aurelio, Păun, Hoban, Peteleu, Cestor

Clasamentul grupei E înaintea meciului:

1. Celtic FC – 10 puncte

2. CFR Cluj – 9 puncte

3. Lazio – 3 puncte

4. Rennes – 1 punct

„Rezultatele au fost peste ce ne-am aşteptat cu toţii, vorbesc aici de jucători şi antrenori. Nu ne aşteptam niciodată ca după patru meciuri să avem nouă puncte şi e clar că acum trebuie să ne dorim calificarea, nu mai putem să ne ascundem

Avem nevoie matematic de un punct, dar să nu uităm că acest punct trebuie obţinut cu două cluburi extraordinar de mari, care au jucători şi bugete mult mai importante ca noi.

Dar vom încerca să luăm acest punct de la primul meci, cu Lazio, pe Olimpico, ştiind faptul că ei sunt favoriţi clari şi dacă ei fac egal nu mai au nicio şansă” – Dan Petrescu, înainte de Lazio – CFR Cluj

Publicat: 28 11. 2019, 20:43
Actualizat: 29 11. 2019, 00:01