„It”s enough!”** Mircea Sandu a făcut fețe-fețe când a văzut bannerele fanilor Craiovei! Cum a reacționat Platini

Michel Platini, președintele UEFA, a ajuns în jurul prânzului în România și a fost întâmpinat de Mircea Sandu și de un grup de fani veniți de la Craiova cu bannere anti-FRF. Câteva ore mai târziu, pe Național Arena, Michel Platini a arătat tuturor trofeul pe care îl vor în acest an Bilbao, Valencia, Atletico Madrid și Sporting.

Francezul care conduce fotbalul european are un zâmbet în colțul gurii. Mircea Sandu, omul din cauza căruia fanii olteni au bătut drumul de la Craiova la București, schimbă fețe-fețe și, în final, spune cu calm: „It’s enough!”. Da, câteva minute sunt suficiente ca Michel Platini să afle despre problemele de la noi: „În mare, știe. I-am explicat despre ce este vorba”, a explicat ulterior șeful FRF. Platini și-a continuat nestingherit drumul înspre Național Arena – probabil fără să vadă bannerele agățate de olteni pe traseul său – alături de Sandu. După un ochi aruncat atent prin Național Arena a urmat marea ceremonie. Una organizată de la cap la coadă de UEFA.

Pachetele de mușchi și OK-ul lui Mitică

În fața stadionului, cu două ore înainte ca trofeul Europa League să fie prezentat românilor, zeci de bodyguarzi coboară din mașini. Îmbrăcați precum Will Smith în „Men in Black”, băieții își aranjează atenți costumele la intrarea în zona VIP a Național Arena. Încep să apară și oaspeții: Ionuț Lupescu, cu al său costum cu însemnele UEFA brodate pe sacou, Hagi și Ilie Năstase. Apare și Dumitru Dragomir, care aruncă imediat un ochi în stadion, unde – parcă în ciuda tuturor, s-a tras și acoperișul: „Zici că au făcut-o intenționat, să ne arate că merge”, spun unii râzând. „Da, dom’le, e frumos!”, spune șeful LPF uitându-se spre scena pe care Ioana Cosma și Andi Moisescu fac ultimele pregătiri.

„Îmi pare rău că îl las aici!”

Michel Platini calcă pe covorul roșu, oamenii încep să mărească pasul pentru a prinde un loc pe platoul din stadion, iar Cristi Săpunaru, venit special pentru ceremonie, își trosnește degetele de emoții. „Îmi pare rău că îl las aici. Speram să-l mai ținem noi, la Porto, măcar un an”, mărturisește ex-rapidistul când urcă pe scenă cu trofeul de 15 kilograme. Aplauze pentru ultimul câștigător al Europa League, aplauze pentru toată lumea. De ieri, românii au început numărătoarea inversă pentru 9 mai, ziua finalei Europa League.

„Vreau să câștige Atletico!”

Cristi Săpunaru (foto), fundașul lui FC Porto, ultima câștigătoare a Europa League, își dorește ca anul acesta trofeul să ajungă în Spania, chiar dacă în competiție a mai rămas și o echipă din Portugalia: „Nu pot să țin cu Sporting, e rivala noastră din campionat. Vreau ca Atletico Madrid să câștige Europa League în acest an, pentru că acolo joacă fostul meu coleg, Falcao”.

Trofeul face turul orașului

Prezentat ieri după-amiază la București, trofeul Europa League va fi amplasat până pe 7 mai în 10 puncte din Capitală. După festivitatea de pe Național Arena, cupa a fost mutată în Piața George Enescu, acolo unde va sta până pe 12 aprilie. Următoarele locații vor fi: Băneasa Shopping City 13-16 aprilie, Pasajul Universității 17-19 aprilie, Centrul Vechi 20-22 aprilie, Căminele studențești ale Institutului Politehnic 23-26 aprilie, Tribuna VIP a Național Arena 27-29 aprilie, Primăria Capitalei 30 aprilie-1 mai, Sediul SEAT 2-3 mai, Comitetul Olimpic și Sportiv Român 7 mai.

Acum organizăm această finală, dar visul meu este să văd, de undeva dintr-o tribună de stadion din România, meciuri de la Campionatul European. Se poate acest lucru
Mircea Sandu, președinte FRF

Publicat: 12 04. 2012, 09:00
Actualizat: 12 04. 2012, 09:01