Ioan Niculae vine cu primele de calificare: „E seara în care s-a născut o echipă mare”

Astra Giurgiu a învins, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa cipriotă Omonia Nicosia, în manșa secundă a turului doi preliminar al Ligii Europa, și s-a calificat în turul trei preliminar al competiției. În tur, cele două echipe au remizat, scor 1-1.

La Nicosia, golurile învingătorilor au fost marcate de Budescu ’39, ’69. Pentru Omonia a înscris Gikiewicz ’55.

Extrem de fericit după această calificare, Ioan Niculae, și le da jucătorilor o primă, pe care ar fi acordat-o și dacă echipa nu se califica

„E seara în care cred că s-a născut o echipă mare. Arbitrajul a fost mai urât decât orice arbitraj din Liga 1. E o mare bucurie pentru mine.

Budescu trebuie să o țină așa și va fi unul dintre cei mai mari atacanți din România. Budescu este serios, nu se duce nicăieri, am vorbit cu familia lui, dar are treaba asta cu grătarele. Să mănânce sarmale de acum, dar se pare că de un timp mănâncă mai puțin. A crescut foarte mult din punct de vedere al inteligenței.

Nu am ajuns la băieți. Băieții au plecat deja, dar au  fost și ceva problema. Morais a fost cusut pe viu și a leșinat acolo, Bukari este lovit… Dar avem timp de felicitări, de prime. Important este că mergem acasă bucuroși, cu inima plină. Va fi o sumă de premiere. Și dacă nu se calificau în seara asta meritau o primă.” a spus Ioan Niculae la gsptv.

Publicat: 25 07. 2013, 22:43
Actualizat: 25 07. 2013, 22:44