Inter și-a făcut temele!** Ranocchia e gata de CFR:** „I-am studiat intens, știm cum să le speculăm slăbiciunile! Vrem TROFEUL!”

CFR se află în fața primei partide în Europa după minunea de pe „Teatrul Viselor”. Ardelenii au demonstrat că sunt o echipă obișnuită să creeze surprize, iar background-ul din partidele cu italienii – vezi cazul AS Roma – îi este favorabil.

Joi seară, pe Giuseppe Meazza, elevii lui Paulo Sergio vor să demonstreze încă o dată de ce sunt în stare, deși, comparativ cu formația care uimea Europa în toamnă, lipsesc Sougou, Bastos și Luis Alberto.

De partea cealaltă, Stramaccioni nu mai poate spera la titlu, deși s-au scurs doar 24 de etape din Serie A (au de recuperat un ecart de 12 puncte față de Juve), astfel că Europa League, o competiție care în alte condiții nu ar fi prezentat importanță, capătă o însemnătate aparte.

Fundașul Andrea Ranocchia a prefațat dubla cu ardelenii și, deși admite că e impresionat de jocul colectiv al lui Cadu&Co, îi anunță pe aceștia că nu vor avea mari șanse să producă surpriza.

Va fi un meci extrem de dificil, CFR este o echipă puternică. I-am studiat intens în ultimele zile și știm cum să le speculăm slăbiciunile. Ne dorim trofeul Europa League, așa că suntem pregătiți, indiferent de adversari.„, a explicat fundașul Interului, potrivit DolceSport.

Inter – CFR e joi, de la ora 22:05, în direct pe ProTV și pe Voyo.ro

Publicat: 12 02. 2013, 10:52
Actualizat: 12 02. 2013, 10:53