Incidente grave înainte de Lille – Everton. Suporterii englezi au fost atacați de 100 de ultrași francezi

Partida dintre Lille și Everton, care va avea loc în această seară de la ora 20:00, în cadrul grupei H din Europa League, a fost prefațată de incidente grave petrecute aseară între suporterii celor două echipe. Ziarul Liverpool Echo spune că un grup de aproximativ 100 de ultrași francezi au atacat localul rezervat pentru fanii echipei Everton, din centrul orașului. Aceștia au spart geamurile localului, folosindu-se de scaune și bâte de metal și au încercat să îi lovească pe suporterii englezi. Deși forțele de ordine au intervenit prompt, suporterii echipei Everton s-au plâns de faptul că au avut de suferit în urma intervenției cu spray lacrimogen.

„Personalul barului mi-a spus că, în jurul orei 10:30, aproximativ 100 de fani francezi au apărut deodată și i-au atacat pe suporterii noștri, ieșiți afară să fumeze. Ultrașii s-au folosit de scaunele de metal de pe tearsă pentru a-i lovi pe englezi, apoi au încercat să forțeze intrarea în bar. Poliția a ajuns la locul faptei în câteva minute, dar a făcut abuz în folosirea spray-ului lacrimogen asupra suporterilor lui Everton, care cereau ajutor”, a scris jurnalistul Greg O”Keeffe, pentru Liverpool Echo.

Patronul barului susține cele relatate de publicația britanică: „Atmosfera era frumoasă și liniștită, englezii urmăreau meciul celor de la Liverpool când s-a întâmplat. A fost urât, ultrașii lui Lille au apărut dinspre piața Louise de Bettignies și i-au atacat pe câțiva fani englezi care erau afară cu scaune, spărgând și geamurile localului. Cea mai mare problemă a fost să îi ținem pe ceilalți fani englezi înăuntru, pentru a nu porni un război civil. Când a venit poliția, câțiva englezi încercau să le explice cele întâmplate, dar aceștia doar i-au înjurat și i-au împins. Am văzut cum un polițist i-a dat cu spray în ochi unui englez, fără niciun motiv. Îmi pare foarte rău pentru cele întâmplate”

Înaintea partidei din această seară, cele două formații se află pe primele două locuri în grupa H. Everton este lider, cu 4 puncte după două etape, în timp ce Lille este pe poziția secundă, cu 2 puncte.

 

Articol scris de Mihai Moacă

Publicat: 23 10. 2014, 14:16
Actualizat: 23 10. 2014, 14:17