Ilie Stan se va lua cu mâinile de cap când va citi ASTEA!** Stelistul va avea nopți albe până la meciul cu Twente! De unde vine coșmarul

După patru ani de așteptare, Steaua s-a calificat din nou în primăvara europeană a Europa League. Steliștii o vor întâlni pe Twente, o echipă dificilă, însă mult sub United sau City, echipe care de asemenea s-au calificat în această fază.

Entuziasmul stârnit de această calificare i-a făcut pe steliști să viseze chiar la finală, însă primul obstacol nu se anunță deloc ușor. Statisticile îi dau bătăi de cap lui Ilie Stan. Steaua n-a mai câștigat în deplasare în cupele europene de 11 meciuri, în vreme ce olandezii n-au mai pierdut în Europa pe teren propriu de cinci partide. În plus, Twente n-a pierdut niciodată în fața echipelor românești, în cele patru partide disputate.

Mai jos aveți câteva dintre cele mai interesante statistici, culese de pe site-ul oficial UEFA:

-în partida precedentă, Steaua a făcut 0-0 în deplasare și 1-1 la București

-rezultatele Stelei împotriva echipelor olandeze: 3 victorii, 3 egaluri și 4 înfrângeri (2 victorii, un egal și două înfrânger – palmaresul de acasă)

-Ilie Stan a jucat în acea dublă cu PSV, din sezonul ’89-’90, când Steaua a fost învinsă cu 5-1 în Olanda, după ce câștigase cu 1-0 la București

-Twente n-a pierdut niciodată cu echipele românești. Palmares: o victorie, 3 egaluri și 0 înfrângeri

-Twente n-a mai pierdut „acasă” în cupele europene de cinci partide, reușind 4 victorii și un egal. Ultima dată a fost învinsă de Villrreal, sezonul trecut, în sferturile Europa League

-Steaua n-a mai câștigat în deplasare în cupele europene de 11 meciuri. Ultima victorie a fost cu Saint Patrick’s, scor 2-1, în play-off-ul Europa League, ediția 2009-2010.

-ultima prezență a Stelei în primăvara europeană datează din sezonul 2006-2007, când a fost eliminată de Sevilla

-dacă ar ajunge în ultima fază, Steaua ar deveni a treia echipă care ajunge într-o finală de Europa League disputată chiar pe terenul său. Primele două au fost Feyenoord (2001-2002, când a și câștigat trofeul) și Sporting Lisabona (2004-2005, a pierdut cu ȚSKA Moscova)

-Twente s-a calificat în 16-imi pentru a patra oară consecutiv

-Jucătorii lui Ilie Stan au încasat în faza grupelor 4 cartonașe roșii, mai multe ca orice echipă din competiție

-antrenorul Steve McClaren este coșmarul steliștilor. În sezonul 2005-2006 le-a oprit drumul spre finală, după celebra dublă cu Middlebrough, pierdută de cu două goluri încasate după minutul 80.

Steaua și Twente se vor întâlni în 16-imile Europa League. Primul meci se va disputa la București, pe 16 februarie, în vreme ce returul este programat o săptămână mai târziu.

Publicat: 14 01. 2012, 22:30
Actualizat: 14 01. 2012, 22:57