Gazonul de pe Național Arena, făcut PRAF!** Soluția SALVATOARE găsită de organizatori la pauză

Alunecările jucătorilor au dăunat gazonului, iar organizatorii au trimis în pauză muncitorii pentru „plomba” acolo unde era cazul

Așa cum Prosport a semnalat, o parte din gazonul stadionului Național Arena a fost făcut praf sub crampoanele jucătorilor celor două echipe. În tușă mai ales, iarba a fost tocată de crampoanele jucătorilor, dar și la mijlocul terenului au existat brazde scoase în urma alunecărilor efectuate de fotbaliști. La pauză, organizatorii au trimis muncitorii să repare repede găurile.

Cu cât timpul trecea, terenul devenea din ce în ce mai greu. În prima repriză, gazonul se prezenta prost în jumătatea stelistă, fapt care i-a și încurcat pe olandezi în câteva rânduri.

Citește și
Publicat: 17 02. 2012, 00:37
Actualizat: 17 02. 2012, 00:38