FCSB a primit vestea. Cel mai bun atacant stă două luni și nu a mai fost trecut pe lista UEFA
FCSB a primit o veste importantă despre o adversară din UEFA Europa League, care nu și-a trecut pe lista UEFA un atacant de top. Conducătorii Bolognei au luat decizia ca Ciro Immobile să nu fie înscris pe lista de cupe europene din cauza unei accidentări de durată.
În urmă cu 5 zile, FCSB și-a aflat adversarele din UEFA Europa League, unele tari, cu nume puternice în fotbalul european. Bucureștenii se vor duela chiar și cu Bologna, o echipă de mijlocul clasamentului din Serie A, care miza în atac pe Ciro Immobile, considerat de mulți drept vedeta echipei, dar italianul s-a accidentat grav și va lipsi o perioadă lungă.
FCSB a scăpat de vedeta celor de la Bologna, Ciro Immobile
După ce a fost adus de la Beșiktaș în această vară, Ciro Immobile a avut parte de o problemă medicală severă, care îl va ține departe de teren o perioadă de câteva luni. Italianul a ajuns la vârsta de 35 de ani, astfel că recuperarea ar putea fi una de durata.
Perioada exactă în care va lipsi atacantul este de două luni, astfel că mai mult ca sigur ar fi ratat meciul cu FCSB, chiar dacă ar fi fost trecut de italieni pe lista UEFA. Partida de pe Arena Națională va avea loc în etapa 3 a sezonului european, pe 23 octombrie, de la ora 19:45.
FCSB valorează, conform portalului Transfermarkt, aproape 49.000.000 de euro. Bucureștenii vor debuta în UEFA Europa League împotriva celor de la Go Ahead Eagles, într-un meci programat pe data de 25 septembrie, de la ora 19:45, în Țările de Jos.
Bologna nu vine cu Ciro Immobile la București, dar aduce alte vedete contra FCSB
Bologna valorează pe portalul de specialitate Transfermarkt aproximativ 269 de milioane de euro. Italienii sunt în TOP 8 al cotelor în Serie A, după granzii Inter, Juventus, AC Milan, AȘ Roma șamd. Totuși, chiar dacă nu va putea conta pe Immobile, staff-ul echipei are de unde alege în atac.
Cel mai valoros fotbalist al echipei este Santiago Castro, un atacant cu origini argentiniene de 35.000.000 de euro. Ca extremă dreapta, italienii vor miza pe Riccardo Orsolini, un fotbalist consacrat în Serie A, care are o cotă de 25.000.000 de euro. Acolo poate juca chiar și Federico Bernardeschi, fotbalist care a evoluat ani buni pentru Juventus.
Alte vedete ale italienilor sunt Jhon Lucumi (fundaș central ecuadorian, 22.000.000 de euro), Juan Miranda (fundaș stânga spaniol, 15.000.000 de euro), Lewis Ferguson (mijlocaș central scoțian, 28.000.000 de euro) sau Jens Odgaard (mijlocaș ofensiv danez, 12.000.000 de euro).