Fanii Stelei i-au măcelărit pe câini!** „Erau bălți de sânge în metrou și gardienii au fugit”

Aseară, fanii dinamoviști nu au mai putut suporta neputința fotbaliștilor și au pătruns pe teren, oprind astfel partida Dinamo-Slovan Liberec în minutul 88. Din păcate huliganii nu s-au oprit aici, din contră, acesta a fost doar preambulul unor lupte de stradă specifice grupărilor ‘hooligans’.

Deși nu s-au întâlnit în meci direct, suporterii dinamoviști s-au luat la bătaie cu cei de la Steaua, în stația de metrou de la Piața Romană, demonstrând încă o dată că pasiunea extremă naște monștri. Din nefericire, oameni nevinovați au avut de suferit din cauza acestor huligani, iar justiția nu face nimic pentru a stopa acest flagel.

Potrivit site-ului dinamomania.net, ultrașii din Ștefan cel Mare au fost surprinși de suporterii steliști la metrou. De aici până la încăierarea generală a fost doar un pas. Ultrașii steliști au aruncat cu torțe în grupul rival, pentru ca apoi să le aplice corecții fizice, fanii câinilor ieșind destul de șifonați din acest conflict, și din cauza faptului că se aflau în inferioritate numerică.

"Incredibil cum ne-au căsăpit spurcații (nr. fanii Stelei) la Romană…au intrat cu fulare alb-roșii și au aruncat o fumigenă și apoi ne-au luat la rând pe toți care eram în roșu…am nimerit fix pe una din ușile pe care au intrat și mi-am luat vreo două picioare…îi puneau pe aștia care erau pe jos leșinați să zică mușețel Dinamo…erau bălți de sânge prin metrou și retardații de gardieni fugeau de frică….ca să vedeți cum ne-o luăm și pe teren și în afara lui…" este un comentariu postat de userul red’ dog, aseară, după meciul lui Dinamo pe site-ul dinamomania.net, citat de Sport.ro

Conform aceluiași site ce aparține fanilor echipei din Ștefan cel Mare, unii utilizatori i-au acuzat pe administratorii site-ului că i-au îndemnat pe fani să intre pe teren în meciul cu Slovan, postând un sondaj, în urmă cu câteva zile, prin care cei care vizitau site-ul puteau vota dacă ar trebui sau nu să fie invadat terenul la meciul din play-off-ul Europa League.

"Dezastrul vă aparține. Căutați arhiva. Totul a fost planificat și acest site este direct responsabil de ceea ce s-a întâmplat azi. Suporterii au fost îndemnați AICI să facă orice pentru a provoca suspendarea stadionului. La vemea respectivă am spus că cel care a scris articolul este iresponsabil. A fost suficient ca un singur nebun să preia idioțeniile scrise pe acest site." sustine userul DougyGiro, pe dinamomania.net.

Potrivit ultimelor informații, bătăia de pomină de la stația de metrou a continuat și la suprafață, Piața Romană fiind luată cu asalt de ultrașii dornici să participe la măcel. Într-un final, poliția a calmat spiritele, asta după ce mai mulți fani au fost răniți.

Toate aceste evenimente sângeroase și regretabile de aseară s-au petrecut la doar o săptămână după ce fanii dinamoviști au afișat un banner uriaș pe care sta scris "Stelele care cad nu pier / Stelele care cad se duc pe un alt cer", în amintirea suporterului stelist decedat, într-un gest de de solidaritate față de galeria stelistă. Acest superb episod a fost, din păcate dat uitării prea curând și aceste brute, care nu au nimic în comun cu fenomenul ultras, au simțit din nou nevoia să își manifeste superioritatea prin singurul argument la îndemână: forța.

 

Publicat: 21 08. 2009, 12:43
Actualizat: 21 08. 2009, 14:04