Fanii lui CSKA Moscova au făcut ravagii la Budapesta! Forțele de ordine, puse în dificultate de ruși

Suporterii ehipei CSKA Moscova au luat cu asalt capitala Ungariei. Înaintea partidei cu Ferencvaros, din etapa a 4-a din faza grupelor a Europa League, fanii ruşi au provocat incidente violente în Budapesta.

Îmbrăcaţi în negru, suporterii veniţi din Moscova au forţat cordoanele de securitate din faţa stadionului şi nu s-au conformat cererilor de a se opri la control, iar situaţia a ieşit de sub control. Un rus a atacat un poliţist şi l-a lovit cu o sticlă în casca de protecţie.

Aceştia au ajuns la stadion cu metroul, iar poliţia a decis să nu permită accesul de la metrou spre arenă timp de 20 de minute. Moment în care spiritele s-au încins, iar după ce s-a dat drumul a început bătălia dintre cele două tabere. Poliţia a reuşit cu greu să calmeze situaţia şi să îi înlăture pe cei care au provocat scandalul. Unii dintre ei au fost filmaţi executând salutul nazist. Şi pe stadion a fost scandal. Cele două galerii au scandat una împotriva celeilalte şi au aruncat cu torţe şi petarde.

Mai mulţi fani ruşi au fost reţinuţi, iar Ambasada Rusiei de la Budapesta încearcă să obţină eliberarea cetăţenilor arestaţi în urma incidentelor.

Grupa H
Espanyol – Ludogorets 6-0
Ferencvaros – CSKA Moskva 0-0

Grupa H – Clasament
1. Espanyol – 10 p.
2. Ludogorets – 6 p.
3. Ferencvaros – 5 p.
4. CSKA Moscova – un punct

Publicat: 08 11. 2019, 10:38
Actualizat: 08 11. 2019, 14:49