Fanii lui Atletico și-au luat „rămas bun” de la Aguero!** „Mori Kun trădătorule”

Supărați pe faptul că vedeta lor a decis să îi părăsească pentru
banii lui Mancchester City, fanii formației Atletico Madrid l-au
taxat de Kun Aguero, făcându-i o urare specială la meciul din
Europa League.

În aceeași zi în care Aguero a fost prezentat oficial în tricoul
„cetățenilor”, fosta sa formație a disputat, pe teren propriu,
prima manșă din turul al treilea preliminar al Europa League,
împotriva echipei norvegiene Stromsgodset, pe care a și învins-o cu
2-1. Suporterii madrileni nu au ratat ocazia de a-i transmite un
mesaj fostului idol de pe Vicente Calderon: un banner pe care scria
„Mori Kun trădătorule”, înformează yahoo.sports.com.

Ginerele lui Maradona a evoluat la Atletico Madrid timp de cinci
sezoane, bifând 175 de meciuri și 74 de goluri.

Aguero va evolua cu tricoul cu numărul 16 la Manchester City,
„cetățenii” plătindu-le spaniolilor o sumă de transfer de 40 de
milioane de euro.

Publicat: 29 07. 2011, 10:09
Actualizat: 29 07. 2011, 10:13