Editorial Mihai Găinușă:** Emoția

Frisoanele începeau pe la prânz, dar semne străbăteau birourile,
holurile și corpurile cam după binefăcătoarea cafea de dimineață.
Cu ochii mijiți din cauza neoanelor, cu dungi încrustate pe fețe de
la somnul niciodată suficient, atunci când se întâlneau accidental,
colegii schimbau priviri scurte, electrice și stinse imediat,
precum un fir dezizolat care face scurt. Nu era încă timpul
surescitării, nu era timpul dezlănțuirii, dar tensiunea se simțea
în aer.

După prânz, norii încărcați de electricitate dădeau buzna din
birouri afară pe străzi, pe trotuarele pustii, în mașinile care
circulau cu muzica dată o gradație mai tare, cu privirile șoferilor
un grad mai aprinse, cu zâmbetul complice masculin lățit o jumătate
de centimetru. Ca atunci când mai mulți bărbați vedem o blondă
bună, inabordabilă și inaccesibilă, cu nasul cârn pe sus,
rupându-și tocul în spațiul dintre ușile dinspre hol ale liftului
și podeaua acestuia.

Urma perioada înroșirii telefoanelor, când le depășeam pe consoarte
la butonat, șoptit și trântit receptorul cu satisfacție în furcă.
Pe vremea aceea mobilele abia apăruseră. Convorbirile erau de două
feluri: cordiale, încărcate de bucurie și tensiunea așteptării.
Celelalte erau distante, interesate, tranșante și reci. Primele
erau cu prietenii, ultimele, cu iubitele. Fiindcă era un moment
exclusiv masculin, sentimentul pe care-l aveau oamenii în Epoca de
Piatră când plecau la vânătoare, iar femeile rămâneau în grote.

Numai că băieții ieșeau acum ca băieții la meci, pe stadion,
umpleau străzile, formau grupuri, ridicau beri, spărgeau semințe,
înjurau cu satisfacție, își smulgeau cravata tâmpită și își așezau
mândri la gât fularul în culorile preferate. Deși veneau și fete la
stadion, era o sărbătoare între băieți. Jucam un meci
internațional, simțeai în aer mirosul viitoarelor petarde pocnite
de bucurie, îți ungeai gâtul cu bere ca să contracarezi viitoarea
răgușeală, de la urlat cântecele și înjurăturile victoriei. Îți
fluturai victorios biletele în fața prietenilor care te băteau pe
umeri, se dădeau bilete pe sub mână, bișnițarii roiau, pe unii îi
vezi acum la televizor mari procuratori cretinoizi. Era vremea
spectacolului, a caselor închise la bilete, a scoaterii dracilor
rutinei din trup.

Aste sentimente ne-a dezgropat în noi, ieri, Unirea, indiferent
de rezultat! Aste trăiri ne-ați furat voi, patroni fâsâiți cu urme
de telemea pe manșetele Versace. Aste bucurii ne-ați înăbușit la
nivel de club sau națională, nașilor și miticilor! Ne-ați lăsat
doar ura.

articol scris de Mihai
GĂ‚INUȘĂ‚