După Ardeal, romanii descoperă și Moldova!** „Am pregătit meciul la victorie, chiar dacă am avut șapte accidentați”

Vasluiul a scos un egal nesperat la Roma, pe terenul celor de la Lazio. Cea mai tânără echipă din Europa League pleacă cu bine în grupe, deși Hizo se plânge de multe accidentări. Zotta a declarat după meci că Hizo a pregătit meciul la victorie și că Zurich și Sporting au de ce să se teamă.

„Am pregătit meciul să câștigăm, dar suntem mulțumiți cu acest egal. Am făcut suporterii fericiți, după acest rezultat sunt sigur că cei de la Zurich și Sporting ne vor trata altfel. Am avut 2-1 și un om în plus, ne puteam gândi și la o victorie, însă Lazio a avut câteva ocazii destul de mari. Rezultatul este unul bun în condițiile în care am avut șapte jucători accidentați. Sunt mulțumit de ceea ce am obținut”, a declarat Zotta pentru ProSport

„De acum ne gândim doar la CFR”

„În seara asta vrem să sărbătorim acest egal iar de mâine de gândim doar la meciul cu CFR”, a mai spus Zotta

Golurile au fost marcate de Cisse ’35 (penalti) și Sculli ’71, pentru Lazio, respectiv Wesley ’59, ’63 (penalti), pentru FC Vaslui.

Cartonașe galbene: Gonzalez ‘6, Ledesma ’61, Matuzalem ’65, Kozak ’79 / Temwanjera ‘4, Balaur ’34, Yero Bello ’83
Cartonaș roșu: Zauri ’62

Au evoluat următoarele echipe:

Lazio: Marchetti – Zauri, Diakite, Dias, Lulici – Gonzalez (Konko ’81), Ledesma, Matuzalem, Sculli (Hernanes ’80) – Cisse, Rocchi (Kozak ’67). Antrenor: Edoardo Reja.

FC Vaslui: Cerniauskas – Milanov, Balaur, Farkas, Milisavljevici – Zmeu (R. Costin ’86), Pavlovici – Adailton (Buhăescu ’90+2), Wesley, Sânmărtean – Temwanjera (Yerro Bello ’77). Antrenor: Viorel Hizo.

Partida a fost arbitrată de olandezul Eric Braamhaar.

În cealaltă partidă din această grupă, Sporting Lisabona a învins, în deplasare, cu scorul de 2-0, pe FC Zurich.

Publicat: 15 09. 2011, 22:29
Actualizat: 15 09. 2011, 22:54