Dinamoviștii au zburat în lux!** VEZI imagini din interiorul aeronavei care i-a dus în Ucraina

Dinamoviștii au ajuns ieri la prânz în Ucraina, după un drum de două ore cu avionul și altul de alte două ceasuri cu autocarul. Aeronava care i-a adus pe „câini” la Harkov este una specială, având dotări de lux, lucru care i-a încântat foarte mult pe elevii lui Ciobotariu.

Drumul „câinilor” spre Poltava a fost ușurat de către acționari. Șefii au făcut eforturi și le-au creat toate condițiile jucătorilor, punându-le la dispoziție acestora un charter de lux. Aeronava aparține Alfa Air și are 34 de locuri, exact atâtea de câte a fost nevoie pentru delegația roș-albilor. Pe tot timpul zborului, jucătorii au stat pe canapele și au fost serviți cu sucuri.

Interesant este faptul că, în trecut, acest avion era preferatul lui Gigi Becali. Patronul din Ghencea închiria acest avion pentru prieteni și oficiali la deplasările externe ale Stelei, motiv de glume printre „câini”. „L-a luat Cristi la sfatul nașului”, s-au amuzat dinamoviștii, care însă au revenit repede cu picioarele pe pământ. La propriu, pentru că după două ore au aterizat la Harkov, iar apoi, la figurat, după ce au făcut cunoștință cu șoselele din Ucraina. De la aeroport până la Poltava, autocarul a făcut puțin peste două ore, parcurgând o distanță de 150 de kilometri.

20 de mii de euro a costat charterul închiriat de dinamoviști pentru deplasarea la Poltava

Publicat: 18 08. 2011, 03:00
Actualizat: 18 08. 2011, 11:18