„Diavolul” deconspirat!** Partida Steaua-Twente va fi condusă de un conațional de-al lui Steve McClaren

Steaua va fi arbitrată mâine de un fan al lui Manchester United! Centralul Mark Clattenburg (36 de ani) a vrut să se retragă după ce a fost aspru criticat pentru prestația din meciul Wigan – Manchester United (0-4), disputat pe 26 februarie 2011. Englezul nu l-a eliminat atunci pe Wayne Rooney pentru o lovitură cu cotul, iar pe internet circulă poze cu Clattenburg echipat în tricoul „diavolilor”.

Clattenburg, considerat unul dintre cei mai buni centrali din Premier League, a fost implicat într-un scandal monstru anul trecut, la partida Wigan – Manchester United (0-4). În minutul 7 al meciului, Wayne Rooney l-a agățat cu cotul pe mijlocașul McCarthy, dar Clattenburg nu a dictat decât lovitură liberă. Centralul a fost acuzat că l-a iertat pe Rooney de eliminare pentru că cei doi ar fi prieteni! Ipoteza este susținută de o fotografie care-l înfățișează pe Clattenburg îmbrăcat într-un tricoul de-al lui Manchester United, alături de antrenorul „diavolilor”, Sir Alex Ferguson. Mai mult, Clattenburg a recunoscut că simpatizează cu clubul de pe Old Trafford: „Port tricoul cu mândrie și nu voi renunța la el fără luptă!”. În urma acestei declarații, fanii lui Liverpool, dușmanul de moarte al lui United, au lansat o petiție pe Facebook în care au cerut ca Mark Clattenburg să nu mai fie niciodată delegat la partidele „cormoranilor”.

„A fost castrat de Federație”

După meciul controversat de pe JJB Stadium, arbitrul a luat în considerare retragerea din fotbal. „Mark a fost «castrat» de Federație! Câteva zile nu a ieșit din casă și știu că s-a gândit mult la retragere.După meci a văzut faza, iar reluările l-au omorât. Se simțea ca ultimul om din lume. Până și unii colegi l-au izolat”, povestește un prieten al arbitrului.

Dialogul prietenesc cu Rooney

În minutul 7 al partidei Wigan – Manchester United, la scorul de 0-0, Rooney l-a lovit cu cotul în cap pe James McCarthy.

Clattenburg: „Ce s-a întâmplat acolo?”

Rooney: „Mark, l-am lovit din greșeală!”

Clattenburg către McCarthy: „Ești OK? Ce s-a întâmplat?”

McCarthy: „Nu-mi dau seama exact, dar sunt bine”

Clattenburg: „Dați-vă mâna și înapoi la joc!”

3.08 cartonașe galbene pe meci a arătat englezul sezonul trecut

A arbitrat blatul anului

Mark Clattenburg a fost delegat la partida „cu cântec” dintre Dinamo Zagreb și Lyon (1-7, decembrie 2011), care a consfințit calificarea francezilor în „optimile” Ligii Campionilor. Indiciile au dus la ipoteza că partida ar fi fost aranjată, după ce croații au deschis scorul și au rămas în inferioritate numerică, permițându-i apoi atacantului Gomis să înscrie cel mai rapid „hattrick” din istoria competiției.

I-a mirosit chiloții lui Fletcher!

Un alt apropiat al lui Clattenburg a dezvăluit în The Guardian un episod care i-a șocat pe prietenii arbitrului: „Fotografia cu el gol în piscina lui United a fost o nimica toată! Cu toții ne-am îngrijorat când l-am văzut că mirosea lenjeria intimă a lui Fletcher (n.r. – Darren Fletcher, mijlocaș United)”.

„Vreau să bată Twente”

Nicandro Breeveld e singurul jucător olandez din Liga I. Fotbalistul de la Gaz Metan consideră că Twente e peste Steaua. „Mi-ar plăcea să bată Twente pentru că am un prieten bun acolo, pe Glynor Plet. Sincer să fiu n-am vorbit despre meci cu el”, a spus Nicandro pentru ProSport. (Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN)

Publicat: 15 02. 2012, 08:56
Actualizat: 15 02. 2012, 13:26