Dan, restanțier în toamnă! CFR nu reușește să repete surpriza și pierde cu 2-0 la Celtic Glasgow

Celtic Glasgow – CFR Cluj 2-0, în grupele Europa League

Gazon verde cum România stadioanelor scumpe făcute din bani publici nu vede și o ploaie deasă, mai britanic de atât nu se poate. E teritoriu fertil pentru Dan Petrescu, antrenorul român cu rădăcini groase în zonă, cel pentru care fotbalul din zonă e precum Mordorul pentru Frodo. ”Bursucul” a scos Celtic din turul 3 al Ligii, o poate face din nou în Europa League?

Pare mai greu, asta pentru că românii și-au asumat încă din primul minut statutul de echipă dominată. Ardelenii au cedat deliberat mingea și se apără în fața unor scoțieni activi. Arlauskis scoate ”capul” lui Jullien din minutul 10, dar Celtic ajunge nepermis de des în poziție de finalizare din acțiuni purtate în benzi. Așa vine și golul, după ce Omrani se uită cum Bolingoli sprintează, centrează, iar Edouard înscrie cu o lovitură de cap imparabilă. Nu-i nimic, am mai văzut filmul ăsta. Revenim? Deac bate o lovitură liberă de la 25 de metri, Forster respringe până la Rondon, iar venezueleanul recentrează pentru un Boli care înscrie. Însă reușita este anulată din cauza unui ofsaid la Rondon. CFR nu prea e echipă, e un bloc defensiv menit să blocheze și să declanșeze contraatacuri. O tactică altfel bună, dacă defensiva ar fi ermetică și dacă Rondon nu ar cerși, absolut penibil, un penalty inexistent după o fază rapidă la poarta gazdelor.

Omrani, periculos doar pentru poarta lui Arlauskis

Speranțele rămân, nu e Dan Petrescu cel care poate schimba complet fața unei echipe cu un discurs potrivit în vestiar, la pauză? Așa, ca în meciul cu Lazio din Gruia. CFR iese în ploaie cu mai mult curaj, dar cu la fel de puține posibilități concrete de exprimare. Antrenorul observă asta, așa că Aurelio iese în minutul 55 și îl lasă pe Culio, cel de la care se așteaptă pasele finale către un Omrani fără pontaj pe cartea de muncă în Scoția. Demers futil. Omrani doarme din nou, îi pune pe scoțieni pe contraatac – unul școală – iar Elyounoussi finalizează. Ploaia se întețește și scoțienilor le priește, prind puteri, gestionează mai bine situația.

ăIncapabili de o replică solidă, altfel decât prin niște încercări ofensive finalizare cu șuturi modeste din partea lui Deac sau Păun, CFR Cluj pierde pe Celtic Park. Fără să poată pretinde altceva în urma jocului prestat, ardelenii rămân cu trei puncte într-o grupă în care șansele de calificare rămân bune, grație victoriei din prima etap cu Lazio.

Publicat: 03 10. 2019, 23:50