„Dacă sunt zmei, să bată și pe VfB Stuttgart!”

Fostul internațional român, stabilit de peste 30 de ani în Germania, îl „desființează” pe Tănase

Domnule Răducanu, Steaua vine pentru al doilea an consecutiv în Germania. Poate învinge pe Stuttgart?
Ca să vă faceți o idee, Stuttgart este mai slabă decât era Schalke anul trecut, când Steaua a pierdut la limită în Germania. Bine, ăștia (n.r. – Stuttgart) sunt slăbuți în campionat acum, dar în Europa League se poate schimba situația, e vorba despre prestigiul clubului.

Cu alte cuvinte, i-ați sfătui pe steliști să nu se lase păcăliți de rezultatele din Bundesliga ale adversarilor.
Nu, să nu facă asta! Vor avea un meci greu, dar trebuie să profite de pasa nasoală a nemților. Ei au avut meci ușor acum și n-au putut să câștige. Steaua are moral… Bine, are moral pentru România, dar trebuie să aibă și curaj, să preseze, dar să-și respecte adversarul.

Șefii clubului au spus că iau în calcul menajarea fotbaliștilor importanți în Europa League. Se poate vorbi despre…
(n.r. agitat) Păi stai, domnule! Să se hotărască ce țel au. Vorbim despre Steaua sau despre Real Madrid? Că doar ăia și cu Barcelona se gândesc la titlu ca obiectiv principal. Asta e deja obrăznicie. Bine, ce mă mir? E gândire pe bani, gândire românească, falsă.

Dar titlul le-ar asigura câteva zeci de milioane de euro prin participarea în grupele Champions League.
Așa, și? Dar dacă fac performanță în Europa League și le vede lumea jucătorii nu e bine? Dacă dau 3-4 jucători pe an cu bani mulți nu e bine? Îmi pare rău că se gândește așa. Joacă, nene! Arată că faci față! Pe CSMS Iași îi bați, ești zmeu! Bate și pe Stuttgart!

„Ibisevic e penibil dacă prinde o zi slabă”

Este Ibisevic cel mai periculos fotbalist al lui Stuttgart? De el trebuie să se teamă Steaua?
Să vă spun ceva legat de ăsta. Când are o zi bună n-ai ce-i zice, joacă și dă goluri. Dar când prinde o zi proastă e cel mai slab. Nu de pe teren. E cel mai slab din stadion, e penibil!

V-a contactat cineva de la Steaua să vă ceară ajutorul?
Nu, nu m-a sunat nimeni acum. Anul trecut, înainte de meciul cu Schalke 04, m-a căutat Gabi Mărgărit, secundul lui Ilie Stan, și am colaborat. Acum nu mă voi duce nici la meci. Sunt 900 de kilometri dus-întors de la mine până la stadion și n-am timp.

Ați văzut meciurile Stelei de până acum? Ce impresie v-a lăsat echipa?
Da, mi-a plăcut. Laurențiu a procedat bine cu preparatorul fizic neamț, stau bine fizic. Au adunat toți jucătorii de top din România și fac și spectacol, cum era pe vremea noastră. E normal, Steaua e în România ce e Bayern Munchen aici, sunt pretenții mari. Bine, mai au de făcut completări. Le trebuie un mijlocaș de creație.

„Câte goluri a dat Tănase? Ă‚sta e număr 10 la Steaua?”

Tănase e unul dintre cele mai de preț bunuri de export pentru Steaua.
Eh, e bunicel, dar e inconstant. Joacă un meci bine și 3-4 nu-l mai vezi. Am citit și eu pe internet ziarele din România și am văzut că ar avea oferte de 5 milioane de euro. Dacă era așa vă zic eu că era plecat! Păi 5 milioane sunt bani pentru un club mare? Ă‚știa dau 5 milioane ca să-și transfere un șofer de autocar de la alt club.

Poate că se consideră că nu merită banii.
Păi nu prea s-a auzit de el la nivel internațional. Ce a făcut el sezonul trecut? Câte goluri a dat, trei-patru? Păi ăsta e numărul 10 de la Steaua? A dat trei goluri și încă patru la antrenamente. (râde cu poftă)

Chiricheș nu are un sezon complet la Steaua și se vorbește despre transferul lui la Real sau Barcelona.
Să fim serioși! Dacă îl vrea cineva puternic fiți sigur că era luat. Păi PSG a dat 40 de milioane pe Thiago Silva, unu’ care dă la oase. Ce-s zece milioane pentru Real?

Publicat: 19 09. 2012, 09:00
Actualizat: 19 09. 2012, 09:02