Cum s-a apărat Mihai Stoica față de polițiști: „Sunt cetățean european! Am drepturi!” Răspunsul i-a închis gura

Momentul în care managerul Stelei, Mihai Stoica, a fost „săltat” de reprezenanți ai poliției macedonene va rămâne mult timp în memoria oficialului campioanei României.

În noaptea dinanintea meciului cu Vardar, forțele de ordine au ajuns la hotelul în care era cazată delegația Stelei, după ce jurnaliștii de la ProTV și ProSport au înaintat o plângere împotriva lui Mihai Stoica și a bodyguazilor acestuia, care au agresat-o pe jurnalista Alexandra Tănăsescu.

Pentru o clipă, poliția macedoneană a părut că va trece cu vederea incidentul, însă a cerut să mai vizioneze încă o dată filmulețul adus ca dovadă. Lămuriți astfel că există agresiune, agenții s-au îndreaptat către Meme pentru a-l invita la secție. Oficialul a părut speriat. „Sunt cetățean european! Am drepturi! Vreau să fiu tratat ca un cetățean european, vreau să îmi arătați mandatul”, a urlat el. Calm, unul dintre polițiști i-a răspuns sec: „Macedonia nu este în Uniunea Europeană! Poftim, uite duba!”. Decizia l-a lăsat perplex pe manager, care a continuat: „Vin, vă rog, dar vin cu mașina de la hotel, nu cu duba”, a spus Meme cu un ton îndulcit.

Publicat: 24 07. 2013, 11:14
Actualizat: 24 07. 2013, 13:01