Cum a „mitraliat-o” Inter pe Șahtior în doar 10 minute! Golurile fabuloase marcate de Lautaro Martinez și Romelu Lukaku | VIDEO

Inter a reușit să se califice în finala Europa League, după ce a reușit să o învingă pe Șahtior Donețk cu scorul de 5-0 în semifinala desfășurată la Germania.

Ultimele trei goluri ale meciului, marcate de Lautaro Martinez și Romelu Lukaku, au venit în doar zece minute.

Cum a „mitraliat-o” Inter pe Șahtior în doar 10 minute

Golul cu numărul trei pentru Inter a fost marcat de Lautaro Martinez în minutul 74. Jucătorul a recuperat o minge și a șutat plasat, fără ca Andriy Pyatov să mai aibă vreo șansă să prindă mingea.

Golul cu numărul trei a fost marcat de Lukaku doar patru minute mai târziu. Belgianul a primit o pasă în careu și nu i-a mai dat nicio șansă lui Pyatov.

În minutul 84, Lukaku avea să marcheze din nou. Fotbalistul a prins mingea și a plecat în viteză spre poartă. El a fost schimbat de Antonio Conte la doar câteva secunde după ce a reușit dubla.

Inter Milano – Șahtior Donețk 5-0

Inter Milano și Șahtior Donețk s-au întâlnit pe „Esprit Arena” din Dusseldorf în a doua semifinală din Europa League. Partida dintre italieni și ucraineni a putut fi urmărită la TV pe Digi Sport, TelekomSport și Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Inter Milano nu a avut milă de Șahtior Donețk, o replică palidă a echipei care a făcut spectacol până acum în Europa League.

Vicecampioana din Serie A a așteptat gafa uluitoarea a lui Pyatov ca să deschidă balul prin Lautaro Martinez. Argentinianul a reușit în cele din urmă dubla, urmat de Lukaku, care s-a revanșat după o primă repriză slabă. Pentru italieni și-a trecut numele pe tabelă și Danilo D’Ambrosio.

Inter Milano merge în prima finală europeană după sezonul fabulos reușit în 2009-2010, când italienii au câștigat Liga Campionilor sub comanda lui Jose Mourinho. În ultimul act, Inter va întâlni specialista Cupei, Sevilla.

Finala Europa League, dintre Inter și Sevilla se joacă vineri, 21 august.

Publicat: 18 08. 2020, 00:04
Actualizat: 18 08. 2020, 00:09