Cristian Săpunaru: „Speram mai multe de la acest meci, dar cred că ne-am și speriat puțin de Roma!”

Cristian Săpunaru, fundașul echipei Astrei Giurgiu, a declarat după înfrângerea formației sale în deplasare cu AS Roma, scor 0-4, că odată cu venirea banilor de la UEFA pentru calificarea în grupele Europa League, probleme să se rezolve la echipă, iar Astra să se bată din nou la primele locuri.

„Echipa mai bună a câștigat. Noi am încercat să ne apărăm, să ieșim pe contraatac, au avut acele două faze fixe în prima repriză, ne-au dat goluri aiurea. Cred că al doilea a fost fault, dar nu mai contează. În repriză secundă am încercat să jucăm altfel și asta ne-a costat. Asta a fost valoarea, nu cred că putem discuta despre altceva. Ați văzut ce fotbaliști are Roma, cred că ne-am speriat un pic. Păcat, pentru că totuși speram la mai multe de la acest meci. Totti este extraordinar. Păcat că a ajuns la această vârstă și nu ne va mai încânta mulți ani de acum încolo. Mie îmi place extraordinar de mult. Îi doresc multă sănătate și să rămână în fotbal cât poate de mult”, a declarat Cristian Săpunaru la finalul partidei de pe Olimpico, la DolceSport.

Fundașul echipei Astra Giurgiu a vorbit despre momentele pe care le-a trăit pe stadionul echipei AS Roma. Mai mult, Săpunaru nu le-a reproșat colegilor săi înfrângerea cu formația lui Francesco Totti, care, la 40 de ani, a reușit trei pase de gol.

„A fost o experiență de neuitat. Să joci pe Olimpico împotriva Romei este ceva fantastic. Păcat că nu am reușit să scoatem mai multe de la acest joc. Nu ne-a ieșit jocul, am luat și acel gol în minutul 45. Nu ne-am reproșat nimic și nici nu ne vom reproșa, pentru că suntem o familie. Nu este bine să avem certuri, este mai bine să ne gândim la ce am greșit, să reparăm ce nu merge și să mergem mai departe. Se fac eforturi mari că să continuăm și când vom veni banii de la UEFA cred că totul va fi bine. Sper că și cei din conducere să își facă treaba și să ne batem iar pentru locurile fruntașe”, a mai spus Săpunaru.

În urma acestei înfrângeri, Astra Giurgiu rămâne pe ultimul loc în grupa E, fără vreun punct obținut în primele două etape, în timp ce AS Roma ocupă primul loc, cu patru puncte. Celălalt meci din grupa E s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, între Austria Viena și Viktoria Plzen. Formația din Austria se află pe locul 2 în grupa E, la egalitate de puncte cu liderul Roma, iar Viktoria Plzen este pe 3, cu două puncte.

Mediafax

Publicat: 30 09. 2016, 09:26
Actualizat: 30 09. 2016, 09:27