Cristi Dulca:** „Mi-aș dori un adversar cu nume în play-off!”

Cristi Dulca s-a declarat extrem de mulțumit de calificarea în play-off-ul Europa League cu FC Vaslui în dauna ciprioților de la Omonia Nicosia. Tehnicianul moldovenilor spune că succesul este cu atât mai important, cu cât a venit în fața unei echipe de tradiție în Europa.

Antrenorul vasluienilor a rememorat și duelul dintre Dinamo și Omonia din Cupa UEFA, atunci când ciprioții le-au pus mari probleme "câinilor".

"Omonia este un club de tradiție în Europa! Să nu uităm ce probleme a avut Dinamo când au jucat în UEFA cu ei! Au câștigat cu 3-1 la București, și la un moment dat erau conduși cu 2-0 acolo! Omonia are un buget foarte mare, aproximativ 35 de milioane de euro. Au jucători cu experiență și sunt foarte fericit că ne-am calificat! Pe oricine am întâlni, va fi un adversar dificil, cu nume. Nu ne gândim la un adversar anume. Mi-aș dori o echipă mare, pentru că am avut discuții cu jucătorii și le spuneam că am luptat un an pentru a ajunge aici, iar acum trebuie să demonstrăm că avem valoare", a declarat Cristi Dulca la gsptv.

Publicat: 05 08. 2009, 16:16
Actualizat: 05 08. 2009, 16:22