„Coșmarul” McClaren nu se mai satură de Steaua:** ‘N-am putea să jucăm cu ei și în optimi?’

Steve McClaren a ieșit victorios dintr-o nouă „dublă” disputată în fața Stelei și a apărut extrem de relaxat la conferința de presă de la finalul partidei. După episoadele „Middlesbrough” și „Twente 2009”, McClaren a obținut din nou calificarea mai departe după două meciuri cu trupa roș-albastră și spune cu umor că și-ar dori să poată întâlni Steaua și în faza următoare a competiției.

„N-am putea să jucăm cu Steaua și în optimi?”
, s-a întrebat tehnicianul englez la conferința de presă.

Presa olandeză: Twente a câștigat pe mâna unui portar gafeur

„Twente a câștigat pe mâna unui portar gafeur”, a scris cotidianul Algemeen Dagblad, joi seară, după meciul FC Twente – Steaua, scor 1-0 în manșa secundă a 16-imilor Ligii Europa.

„Twente, care a început împiedicat, a primit o mână de ajutor de la Tătărușanu. Chadli a marcat în urma unei gafe a portarului stelist. Puține lucruri s-au întâmplat în prima repriză, stârnind senzația că totul era decis de la București. După pauză Twente a avut mai multe oportunități, iar Steaua a răspuns când și când. Mihailov a salvat golul în fața lui Nikolici”, a scris AD.

„Twente a înscris grație unei erori gigantice a portarului Tătărușanu. De Jong a profitat și a interceptat mingea, i-a pasat-o lui Chadli, care a trimis în poarta goală. A fost prima și singura ocazie din prima repriză a echipei gazdă. Spectatorii au trebuit să aștepte o oră pentru a vedea prima ocazie de gol creată de Twente. După pauză lucrurile s-au schimbat și Twente a jucat cu pasiune, făcând spectacol. Românii au fost de nerecunoscut, au fost un pic mai periculoși doar în ultimul sfert de oră”, a scris ziarul TC Tubantia din Enschede.

„Twente n-a fost niciun moment în pericol și a învins meritat„, a comentat cotidianul De Telegraaf. „O greșeală teribilă a lui Tătărușanu a dus la marcarea unicului gol. De Jong a beneficiat de faptul că portarul Stelei a alunecat și i-a pus golul pe tavă lui Chadli. Tătărușanu și-a răscumpărat întrucâtva greșeala în repriza a doua, prin parada salvatoare de la șutul lui De Jong. Nikolici a fost aproape de egalare după o eroare a lui Brama, dar Mihailov a păstrat poarta intactă„, a notat De Telegraaf.

Voetbal International a remarcat că „Twente s-a calificat fără prea mari eforturi„: „Twente a marcat un gol curios. Portarul Tătărușanu s-a împiedicat inexplicabil, De Jong a recuperate și Chadli a îndeplinit formalitatea. Steaua n-a pus în niciun moment în pericol poarta gazdelor”.

„Twente a punctat după mega-eroarea portarului român”, a titrat Elf Voetbal. „Steaua a avut prima și singura șansă de gol cu zece minute înainte de final, prin Nikolici. Twente n-a jucat convingător în prima repriză, după pauză De Jong a avut golul de 2-0 în vârful bocancului”, a comentat sursa citată.

Site-ul oficial al grupării olandeze a menționat că, deși Steaua a încercat să revină după înfrângerea din tur, Twente a fost cea care a controlat jocul. „Steaua a avut oportunități rare, dar și-a pus în joc toate resursele fizice pentru a stopa echipa gazdă”.

„Twente a primit un cadou pe care nu-l putea refuza, la gafa lui Tătărușanu. Steaua a rătat un joc modest, Twente a meritat calificarea”
, a scris NU Sport.

Postul NOS a subliniat că „Steaua a reușit cu greutate să aibă un atac decent și a ușurat misiunea lui Twente”.

Echipa Steaua București a ratat calificarea în optimile de finală ale Ligii Europa, după ce a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), la fel ca și în tur, de formația olandeză Twente Enschede, în manșa secundă a 16-imilor competiției.

Chadli a înscris unicul gol al partidei în minutul 28, după ce De Jong a recuperat mingea și i-a trimis-o, profitând de o gafă a portarului Tătărușanu la o pasă înapoi a lui Geraldo.

Publicat: 23 02. 2012, 23:19
Actualizat: 23 02. 2012, 23:23