Coșmarul „Cavani” se întoarce!** Cel mai mare pericol pentru Steaua este de Jong! Cum poate fi blocat numărul 1 al lui Twente

Steaua tratează cu profesionalism dubla întâlnire din Europa League cu Twente Enschede. Dovadă în acest sens e deplasarea de duminică din Olanda a secundul Edi Iordănescu și a directorul sportiv Narcis Răducan.

Ei s-au aflat în tribunele stadionului „De Grolsch” pentru a vedea la lucru echipa antrenată de Steve McClaren și vor reveni pe 5 februarie în Țara Lalelelor, de această dată pentru un joc în deplasare al lui Twente la De Graafschap. Acest joc ar putea fi edificator pentru steliști, pentru că se presupune că McClaren va juca duminica viitoare exact cum ar vrea să o facă și cu Steaua 11 zile mai târziu.

Dincolo de partitura tehnico-tactică a lui Twente, un lucru e cert. Luuk de Jong e pericolul numărul 1. Oportunismul acestui atacant de numai 21 de ani le amintește steliștilor de Cavani de la Napoli, adversar pe care l-au întâlnit de două ori în precedenta participare din Europa League. Puștiul e fenomenal. E bun atât la mingile disputate în aer, cât și la firul ierbii.

John îi face culoare și îi deviază mingea

Cifrele furnizate steliș-tilor de firma Ortec arată că, în tur, fundașul Douglas a fost principalul furnizor de pase pentru de Jong, iar asta înseamnă că olandezii îl exploatează cu mingi lungi pentru că are viteză, preia extraordinar de bine cu fața la poartă și șutează letal. Venirea englezului McClaren nu a schimbat prea mult jocul, tot pase lungi și abuz de centrări în careul advers așa cum evolua și Middlesbrough. De Jong e capabil de execuții fine (foarfecă, scărițe) și beneficiază de multe ori de culoarele, centrările și devierile pe care i le oferă colegul din atac, Ola John. Atenție, numai în ultimul joc cu Gröningen (scor 4-1), John i-a dat toate cele trei pase de gol!

Marcaj în zonă și nu om la om
Ce măsuri își va putea lua Ilie Stan contra unui astfel de jucător? În primul rând trebuie să le ceară atacanților săi să facă pressing, mijlocașilor să acopere și să dubleze foarte bine, să taie orice combinație de genul un-doi și în niciun caz să pună marcaj om la om la de Jong. Marcaj în zonă pentru olandez și să folosească fundașii centrali cu anticipație. Chiricheș și Geraldo au parcă ceva în plus față de colegi la acest capitol. Nikolic ar fi o opțiune obligatorie pentru atac ca să se bată cu puternicul Douglas.


Am doar 21 de ani și încă am multe de învățat. Jocul și, mai ales, antrenamentele cu echipa națională, au contribuit foarte multe la dezvoltarea mea
Luuk de Jong, atacant Twente


Născut într-o familie de voleibaliști

Pentru Steaua, „pericol” se citește, în olandeză, „de Jong”. Luuk de Jong, mai exact, atacantul lui Twente care face furori în Eredivisie. Vestea bună pentru roș-albaștri e că vârful, monitorizat de echipe mari din Anglia, s-ar putea despărți chiar astăzi de Twente, în ultima zi a actualei ferestre de transferuri. Vestea proastă e că atacantul mai are câteva afaceri „nerezolvate” cu fratele său Siem, mijlocaș la Ajax, și n-ar pleca decât la finalul sezonului.

Cu excepția Braziliei, probabil că nicio altă națiune n-a scos mai mulți atacanți de top, pe bandă rulantă, decât Olanda. De la Cruyff la Kluivert, de la Bergkamp la van Nistelrooy, batavii n-au avut probleme niciodată în avanposturi. Ultimul golgheter scos de „fabrica” olandeză e Luuk de Jong.

Născut în Elveția, pe care a părăsit-o la 4 ani

Actualul golgheter de la Twente nu are însă nicio legătură cu Nigel, „terminatorul” de la mijlocul lui City și al naționalei Olandei. Luuk s-a născut într-un orășel din Elveția, Aigle, a cărui populație ar ocupa un sfert din cele 30.000 de locuri de pe „De Grolsch Veste”, arena lui Twente. Are însă pedigree de sportiv. Părinții săi au fost voleibaliști olandezi profesioniști care au evoluat ani buni în campionatul din „Țara Cantoanelor”. Sportul practicat de părinții săi explică probabil înălțimea lui Luuk, un vârf longilin, de 1.88m. „Nu mai țin minte nimic din Elveția”, avea să se destăinuiască recent atacantul lui Twente, care și-a încheiat „aventura” din „Țara Cantoanelor” la patru ani, când familia de Jong s-a întors în Olanda.

Rivalitatea cu fratele Siem

Părinți voleibaliști, copiii fotbaliști. Familia de Jong îl mai cuprinde și pe Siem, cu doi ani mai în vârstă decât Luuk. Ambii au început fotbalul la un club amator, DZC’68, apoi ambii au fost recrutați de De Graafschap. Scouterii lui Ajax l-au remarcat doar pe Siem, un mijlocaș ofensiv transferat de „lăncieri” în 2007, Luuk a rămas la De Graafschap. Iar din sezonul 2008-2009, când Luuk a debutat în prima ligă olandeză, cei doi frați au devenit rivali.


Visul meu și al fratelui meu e să jucăm din nou împreună așa cum s-a întâmplat la De Graafschap
Luuk de Jong, atacant Twente

O să o distrugem pe Twente! Ce dacă a bătut numai la scor, adversarul nostru a întâlnit echipe slabe până acum din campionatul olandez
Gigi Becali, finanțator Steaua

8 goluri a marcat Luuk în ultimele șase meciuri consecutive pentru Twente, în toate competițiile!

8 milioane de euro este cota de pe transfermarkt.de pentru Luuk de Jong

800 de mii de euro a plătit Twente pentru Luuk de Jong

Ce amintiri i-a lăsat Cavani Stelei în 2010

ª a egalat în al 8-lea minut de prelungire al meciului din Ghencea, în care roș-albaștrii au condus la un moment dat cu 3-0!
ª în al treilea minut de prelungire al meciului retur de la Napoli, Cavani a marcat unicul gol al partidei, spulberând calificarea în primăvara europeană pentru clubul lui Becali.

Ce jucători periculoși mai are Twente

ª Douglas Franco Teixeira – fundaș central brazilian, unul dintre cei mai buni din campionatul olandez, cotat la 9 milioane de euro, imabatabil la jocul aerian și înalt de 1,94 m.
ª Joshua John – un atacant de numai 19 ani, născut liberian, dar care deține acum cetățenie olandeză. E cel mai bun pasator din Europa League, având patru assist-uri.

Twente și-a vândut al doilea golgheter

Steaua a scăpat ieri de un adversar puternic. Vârful lui Twente, austriacul Marc Janko (28 de ani), a semnat cu Porto un contract valabil pe patru sezoane. Janko era al doilea marcator din lotul olandezilor, după Luuk de Jong, cu 10 goluri în 16 apariții în Eredivisie. Transferat în 2010, de la Red Bull Salzburg, internaționalul austriac a reușit 34 de goluri în 65 de meciuri pentru Twente.

Publicat: 31 01. 2012, 09:20
Actualizat: 31 01. 2012, 11:02