CORESPONDENȚĂ DE LA BASEL. Cum fac elvețienii bani din orice: din mall intri la tribuna oficială a stadionului campioanei! În fanshop poți cumpăra cașcaval, paste sau tacâmuri cu logo-ul echipei
Arena pe care se va disputa diseară meciul dintre FC Basel și FCSB, St. Jakob Park, aduce cu Ghencea, însă capacitatea e mai mare aproape cu 10.000 de locuri, iar locația din Elveția este un adevărat magnet de bani. Și nu ne referim doar la chirii și încasări, ci mai ales la tot ceea ce e lângă terenul vizitat miercuri seară de ProSport.
Stadionul este mai mult de un sfert inclus într-un centru comercial situat pe mai multe etaje. Iar deasupra mall-ului sunt spații de locuit. La parter, în stânga scărilor care duc către „oficialăĂ se află intrarea media, dar și supermarket-uri, iar în dreapta lor fan-shop-ul lui FC Basel, unul dintre cele mai bine dotate din vestul Europei, ca și varietate a produselor.
Tribuna 1 e în mall
La etajul 3 se află un alt mare market, Coop, cu un restaurant de tip bufet, unde un meniu pornește de la 8 CHF pentru micul dejun și ajunge la 25 CHF pentru un fel principal și desert.
De notat că, în timpul săptămânii, aceste spații comerciale, inclusiv zona de food, se închid la ora 20.00. De văzut ce se întâmplă în zi de meci, ca astăzi, când FC Basel – FCSB se termină mai târziu de această oră.
Nod de transport în comun
St. Jakob Park e situat într-un important nod rutier, dar și de transport în comun. De la gara principală din oraș nu se fac mai mult de 13 minute, cu tramvaiul, până la stația din fața mall-ului. De la aeroportul Basel-Mulhouse-Freiburg, cu autobuzul și apoi tramvaiul, maxim 40 de minute. O călătorie de o oră cu transportul în comun depășește 4 CHF (23 lei), însă turiștii au gratuitate, în baza unui cod QR emis de gazdă. “Nu trebuie scanat, îl păstrați doar pentru un eventual control, dar asta se întâmplă foarte rar”, ne-a explicat cel care ne-a transmis codul. Drumurile cu taxiul sunt și mai scumpe în Basel: pentru o călătorie de doar 2 km, trebuie să scoți din buzunar aproximativ 20 de franci.
De toate în fanshop
Revenind la fanshop, acesta conține o foarte mare varietate de produse, de la clasicele tricouri și fanioane până la produse de bucătărie sau chiar alimente. Tricoul oficial de joc pentru acest sezon, imprimat de Macron, costă 99 CHF, cam 560 lei. Un kilogram de cașcaval (!!!) e 33 CHF, iar o pungă de paste făinoase… în culorile echipei, roșu și albastru, 8-10 CHF.
Sunt disponibile și tacâmuri cu brandul FCB, dar și funduri de tocat! Foarte multe articole din fanshop sunt destinate copiilor. Pe lângă fanshop-ul fizic, FC Basel are shop online, în aceeași diversitate de produse.
Unde se strâng românii înainte de meci
Fanii FCSB nu au programat nicio întâlnire în centrul orașului, ci au anunțat că se vor întâlni la intrarea în sectorul lor din stadion, cu două ore înainte de startul jocului, adică după ora locală 16:00, ora 17:00 în România. E de așteptat să ajungă în jur de 1.000 de români, cei mai multi cu bilete cumpărate de la fața locului și, evident, mulți din zonă, inclusiv Germania, Franța sau chiar Austria. Vin suporteri și din Anglia, care îmbină utilul cu plăcutul: „Nu am fost nicăieri vara asta, am fost doar cu munca. Am luat biletele de avion și vin cu nevasta și la o plimbare, stăm până duminică”, ne-a mărturisit Dorin, un dâmbovițean din Vulcana Pandele care asistă la meciul FC Basel – FCSB, venind din Marea Britanie.