Atmosferă de vis la Cluj, înainte de CFR – Sevilla! Cum s-au pregătit fanii pentru meciul de gală din 16-imile Europa League. Coregrafia ardelenilor | FOTO

CFR Cluj este singura echipă din Liga 1 care ține cât de cât steagul sus în Europa. Ardelenii au meci de gală cu Sevilla, în 16-imile Europa League. Stadionul a fost luat cu asalt de fani: peste 15 mii de suporteri au venit la stadion ca să vadă o minune din partea lui Dan Petrescu și compania.

Fanii s-au pregătit ca de sărbătoare pentru meciul cu echipa lui Julen Lopetegui. Clujenii au afișat o coregrafie în care a fost implicat întreg stadionul. Meciul a început și cu o mică întârziere, prilej pentru suporteri să se „încălzească” înaintea startului.

Partida se joacă cu casa închisă. Spaniolii au anunțat într-un comunicat de presă că doar 40 de suporteri vor asista la partida din Gruia, motiv pentru care ardelenii au suplimentat numărul de bilete ce au putut fi achiziționate de către români. Aceștia s-au mobilizat rapid și, după ce au achiziționat cele 15.200 de bilete puse în vânzare inițial, au epuizat și celelalte tichete.

CFR Cluj s-a calificat în primăvara europeană, după ce a terminat pe locul secund în Grupa E din Europa League, unde le-a avut ca adversare pe Celtic Glasgow, Lazio și Rennes.

VEZI AICI DESFĂȘURAREA LIVE TEXT A MECIULUI CFR Cluj – Sevilla

ECHIPELE DE START:

CFR Cluj: Arlauskis – Manea, P. Vinicius, Burcă, Camora (C) – Deac, Bordeianu, Djokovic, Păun – L. Traore, Omrani
Rezerve: Sandomierski – L. Aurelio, Boli, Golofca, Hoban, Cestor, Rondon
Antrenor: Dan Petrescu

Sevilla: Vaclik – J. Navas (C), Kounde, Diego Carlos, Escudero – Jordan, Gudelj, Fernando – Suso, L. de Jong, Ocampos
Rezerve: Bounou – S. Gomez, Rony Lopes, Banega, Vazquez, Reguilon, En-Nesyri
Antrenor: Julen Lopetegui

Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj-Napoca
Arbitru: Deniz Aytekin / Asistenți: Eduard Beitinger, Dominik Schaal (toți din Germania)

Captură FOTO: Digi Sport

Publicat: 20 02. 2020, 20:09
Actualizat: 20 02. 2020, 20:24