Ce loc ocupă România în clasamentul coeficienților UEFA. Ungaria e peste noi

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Joi, 14 august 2025, o nouă seară europeană s-a încheiat în UEFA Europa League și Conference League, iar statisticienii de la Football Meets Data au publicat clasamentul actualizat al coeficienților.

România, care e reprezentată în continuare de trei echipe în cupele europene, FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova, ocupă locul 24 în ierarhie. Ungaria este imediat peste noi, pe 23.

România ocupă locul 24 în clasamentul actualizat al coeficienților UEFA. Vecinele Ungaria și Serbia sunt pe 23 și 22

FCSB a rămas singura echipă românească prezentă în Europa League, după ce joi seară a învins-o pe Drita cu 3-1 în manșa secundă și a obținut fără emoții calificarea în play-off-ul competiției, unde o va întâlni pe Aberdeen.

În Europa League putea avansa și CFR Cluj, însă ardelenii au pierdut returul cu Braga, 0-2, astfel că vor evolua doar în play-off-ul Conference League, unde vor da peste suedezii de la Hacken.

Și, în cele din urmă, a treia echipă care continuă să ne reprezinte țara în cupele europene este Universitatea Craiova, calificată și ea în play-off-ul Conference League, după ce a pierdut la limită returul cu Spartak Trnava, 3-4. În ultima fază de înaintea grupei, oltenii se vor lupta cu turcii de la Istanbul Bașakșehir.

Vineri dimineață, la doar câteva ore după încheierea meciurilor europene, statisticienii de la Football Meets Data au prezentat publicului larg clasamentul actualizat al coeficienților UEFA.

Potrivit noii ierarhii, România are un coeficient de 21.625, care îi permite să ocupe locul 24, peste Slovacia, Slovenia, Ucraina sau Bulgaria.

În schimb, imediat deasupra României se află vecinele Ungaria și Serbia, pe pozițiile 23 și 22, cu coeficienți de 21.875, respectiv 22.000.

Care este avantajul României

Totuși, România încă are un avantaj important față de Ungaria și Serbia, care i-ar putea permite să reducă din handicap sau chiar să urce în clasament. Țara noastră a luat startul în cupele europene cu patru formații, iar până în prezent, singura care a părăsit competițiile este Universitatea Cluj.

Ungaria și Serbia au fost și ele la linia de start tot cu câte patru reprezentante. Însă, maghiarii mai au doar două, anume Ferencvaros, care va juca în play-off-ul Champions League contra lui Qarabag, și Gyor, care o va întâlni pe Rapid Viena în play-off-ul Conference League.

De partea cealaltă, Serbia mai are o singură reprezentantă în competițiile europene. Este vorba despre Steaua Roșie Belgrad, care va da piept cu ciprioții de la Pafos în play-off-ul Champions League.

Revenind la clasamentul coeficienților, în fruntea acestuia se află țările care dau cele mai puternice cinci campionate ale Europei, anume Anglia, Italia, Spania, Germania și Franța.

Publicat: 15 08. 2025, 13:02