„Câinii”, pregătiți de revanșă!** „Putem remonta rezultatul din tur! Ne dorim ca stadionul să fie plin!”

Dinamo va juca joi de la ora 18.00 meciul retur cu ucrainienii de la Vorskla din play-off-ul Europa League. În meciul tur, Dinamo a pierdut cu 2-1. Liviu Ciobotariu nu se va putea baza pe trei jucători pentru acest meci Marius Niculae, Dragoș Grigore și Marius Alexe.

„Ne așteaptă un joc important, Vorskla pornește cu un ușor avantaj, pentru că au învins în tur. Am convingerea că putem remonta acest rezultat. Ne dorim această calificare, ne dorim ca stadionul să fie plin, să fie o atmosferă foarte frumoasă și, împreună cu suporterii, să ne bucurăm la final pentru calificare.

Este un joc greu. Am trei jucători suspendați. Este un joc aparte, cu o victorie putem ajunge în grupe. Avem posibilitatea să fim prima echipă care se califică, jucăm de la ora 18.00.

Torje este foarte motivat, își dorește foarte mult această calificare. Niciun antrenor nu poate garanta titlul cu aportul unui singur jucător. O echipă nu stă într-un singur jucător și nici în 11. Avem nevoie de un lot cu care să ne îndeplinim obiectivele”, a spus Liviu Ciobotariu în cadrul unei conferințe de presă.

Publicat: 24 08. 2011, 11:45
Actualizat: 24 08. 2011, 11:46