‘Câinii’ le oferă stadionul rivalelor:** ‘Sunt bineveniți în Ștefan cel Mare’

Steaua și Rapid au probleme în privința stadionului pe care vor evolua în cupele europene. Din cauza stării gazonului de pe National Arena, cei de la UEFA ar putea interzice organizarea de meciuri pe această arenă.

Constantin Dănilescu a declarat că cei de la Steaua și Rapid sunt bineveniți să joace pe arena din Ștefan cel Mare.

„Cei de la Steaua și de la Rapid sunt bineveniți pe stadionul nostru, dacă vor să evolueze aici în cupele europene. Nu am auzit, însă, de această discuție, poate doar dacă acționarii au discutat între ei. Mă îndoiesc, totuși, că ar veni vreun club să joace pe Dinamo. Toți caută stadioane mari, se duc pe «National Arena», la Cluj sau la Piatra Neamț”, a declarat Constantin Dănilescu la Sport Total FM.

Publicat: 08 09. 2011, 13:42
Actualizat: 08 09. 2011, 13:49