Brandan regretă că nu va fi pe teren la Napoli:** „Va fi foarte greu, din cauza atmosferei”

Fundașul argentinian al Stelei, Pablo Brandan, nu are drept de
joc în partida cu Napoli, însă spune că are încredere în colegii
săi că vor obține rezultatul care le trebuie pentru calificarea în
primăvara europeană:

„Voi pleca acasă să mă odihnesc, pentru că va urma o
perioadă de pregătire dificilă. Îmi pare rău că nu voi fi pe teren.
Va fi foarte greu, însă doar din cauza atmosferei, pentru că
băieții au experiență, pot scoate rezultatul care ne trebuie. Va
conta absența lui Tănase. Sper să rămână Marius Lăcătuș pe banca
tehnică, nu mai vrem schimbări. Cu Mister am obținut multe puncte,
suntem în semifinalele Cupei României și avem șanse la primăvara
europeană. A făcut treabă bună.

Pentru mine acest an a fost nemaipomenit. Acum mă duc să-mi fac
concediul alături de familie. Le transmit suporterilor, de
sărbători, că la anul vom face tot posibilul pentru a câștiga
campionatul”, a spus Pablo Brandan.

Publicat: 14 12. 2010, 10:54
Actualizat: 14 12. 2010, 10:55