Bilete vândute:12.000

Din cauza solicitărilor venite din partea suporterilor, clubul Steaua a decis ieri să prelungească programul caselor de bilete cu două ore.
Efectul s-a văzut imediat. 12.000 de bilete fusese vândute până aseară de roș-albaștrii în vederea meciului de de mâine seară cu Motherwell. Și ținând cont de faptul că bilete se vor mai vinde și azi dar și în ziua jocului (între orele 10-18:45), se mizează pe cel puțin 16.000 de suporteri, atât cât au fost și la partida cu Ujpest în urmă cu două săptămâni.
Câțiva membrii galeriei steliste au explicat ieri în cadrul unei conferințe de presă, bannerul afișat la partida tur cu ungurii. “Acel mesaj a fost o replică a ceea ce au făcut suporterii maghiari ai lui Ujpest care au intrat în țară cu zvastici, cu scandari gen "țiganii", care au aruncat cu sticle pline de urină în gări, în drumul către București. A fost traducerea în limba maghiară a unui banc”, a declarat unul dintre suporterii prezenți.

Steaua, la un pas de suspendare!

Președintele Valeriu Argăseală a declarat ieri că speră ca suporterii steliști să fi înțeles faptul că clubul se află la un pas de suspendarea terenului din cupele europene. “Trebuie să fim foarte atenți, pentru că suntem recidiviști după manifestările de la meciul cu Shelbourne, când suporteri de-ai noștri au scos onomatopee mai ciudate la adresa unui jucător de culoare”, a spus el.  În lotul scoțienilor există un singur jucător de culoare, Chris Humphrey.
 

Publicat: 28 07. 2009, 22:52
Actualizat: 28 07. 2009, 22:53