Autoritățile spaniole au intrat în alertă pentru meciul dintre Villarreal și Steaua. Care sunt motivele pentru care-și fac griji

Meciul Villarrel – Steaua a fost declarat de risc maxim de autoritățile spaniole, din cauza numărului mare de suporteri care sunt așteptați la meci. Este singura partidă jucată de Villarreal în acest sezon care este considerată atât de riscantă.

Pe 8 decembrie, Steaua își joacă viitorul în aceste sezon al Europa League. Jucătorii lui Laurențiu Reghecampf au nevoie de victorie pe terenul lui Villarreal, pentru a fi siguri de calificarea în primăvara europeană. Încărcătura meciului a pus însă pe jar autoritățile spaniole. În Castellon trăiește cea mai mare comunitate de români și este de așteptată ca pe stadion să asiste peste 5.000 de suporteri ai Stelei.

Publicația AS susține că cei Comisia de Stat împotriva Violenței, Rasismului, Xenofobiei și Intoleranței în Sport au decis să declare meciul de risc foarte ridicat. Membrii Comisiei au afirmat că nu au primit până acum semnale că s-ar pregăti vreun eveniment neplăcut la acest meci, însă vor să se asigure că nu vor exista incidente. Este de așteptat ca fanii lui Villarreal să aibă cântece și o atitudine discriminatorie față de suporterii care vor veni să încurajeze Steaua.

Cât despre meci, Fran Escriba, antrenorul lui Villarreal, este încrezător că jucătorii săi vor obține calificarea: „Avem cinci zile la dispoziție să pregătim acest meci și cred că sunt suficiente pentru a intrat încrezători pe teren”, a declarat Fran Escriba, potrivit AS.

Publicat: 02 12. 2016, 21:20
Actualizat: 02 12. 2016, 21:23