Atacăm Europa cu motoarele turate! Cum stăm în clasamentul coeficienților după meciurile Stelei, Astrei, Petrolului și Pandurilor

Echipele care ne reprezintă în Europa au reușit încă o săptămână foarte bună pentru coeficientul României. Rezultatele obținute în această etapă din cupele europene au consolidat locul 15 pe care România îl ocupa înainte de această săptămâna. Dacă o va păstra până la final, această poziție ne-ar da posibilitatea să trimitem două echipe în preliminariile Ligii Campionilor, din sezonul 2015-2016.

După această etapă, Steaua a adus un punct, la fel ca Astra, în vreme ce egalurile obținute de Petrolul și Pandurii au adus împreună un punct. Înseamnă în total 3 puncte, care se împart la 4 echipe. În acest moment, România are un coeficient pe ultimele 5 sezoane de 23.382 și s-a apropiat după această etapă de locul 14, ocupat în prezent de Austria. În plus, România a reușit să păstreze o distanță de 0.507 puncte față de Israel, ocupanta locului 16 în prezent. O victorie a Pandurilor în fața celor de la Hapoel Tel Aviv ar fi mărit însă distanța față de Israel.

Obiectivul României este cel puțin locul 13, cel care asigură un loc direct în grupele Ligii Campionilor, însă numai dacă trofeul ar fi câștigat de o echipă din primele 13 țări clasate în topul coeficienților, o posibilitate foarte mare. În prezent, poziția a 13-a este ocupată de Elveția, care a rămas cu toate cele 5 echipe în competiție.

3 puncte au adunat echipele românești în această săptămână. Acestea se împart la 4 – numărul de echipe participante în cupele europene, ceea ce înseamnă un plus de 0.75 puncte la coeficientul României.

3 puncte este coeficientul total reușit de echipele românești în acest sezon

Publicat: 01 08. 2013, 22:58
Actualizat: 02 08. 2013, 09:23