Astra termină în genunchi grupele Europa League: 1-5 la Salzburg. Antrenorul austriecilor pune sare pe rană: „Au fost 90 de minute distractive”

Astra a terminat în genunchi grupele Europa League. Fără șanse de calificare înainte de disputa din Austria, contra lui Salzburg, elevii lui Protasov s-au făcut de râs, primind o corecție serioasă, 5-1.

Antrenorul lui Salzburg, Adolf Hutter, a declarat la final că formația sa a reușit 90 de minute distractive, informează cotidianul Kurier.

A fost cel mai bun meci al nostru din faza grupelor. Au fost 90 de minute distractive. A fost un spectacol convingător. Au existat câteva motive pentru a lua acest meci în serios, mai ales că am vrut să le dau tinerilor jucători șansa de a evolua într-o astfel de competiție. În primăvară ne așteaptă nume mari, dar dacă vom continua să jucăm în acest fel adversarii ar trebui să se teamă„, a spus Hutter.

Echipa Astra Giurgiu a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 5-1 (2-0), de formația austriacă FC Salzburg, într-un meci din etapa a VI-a, ultima a grupei D a Ligii Europa.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Sabitzer ‘9, Kampl ’34, ’90+1 și Alan ’46, ’70, în timp ce pentru Astra a înscris Florescu, în minutul 51.

Publicat: 11 12. 2014, 23:12
Actualizat: 11 12. 2014, 23:13